blogu' lu' castraveţ

#6 Bogdan Ficeac – Tehnici de manipulare

with 2 comments

  • Cel care ţi-a făcut odată o favoare, este mult mai disponibil să te ajute din nou decât acela care îţi este obligat.
  • În termenii psihologiei sociale, dezumanizarea înseamnă actul de a percepe victimele ca fiinţe nonumane. Dezumanizarea slăbeşte sentimentul de respingere instinctivă a violenţei şi facilitează escalada actelor de agresiune, sub diversele lor forme.
  • Prea puţini însă, raportând la nivelul întregii ţări, sunt cei care pun în discuţie bazele doctrinei comuniste. Chiar şi după ani de zile de la colapsul sistemului. Şi asta pentru că timp de aproape o jumătate de secol, probleme fundamentale, din punct de vedere filozofic, erau total ignorate în numele “adevărului absolut” propovăduit de ideologii comunismului. Este acel egalitarism idilic, reprezentat de principiul “de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi”, benefic pentru dezvoltarea umanităţii? Sau doar permanenta competiţie poate genera progresul? Iată întrebări pe care Ştiinţa sacră nu le admitea. Ea postula principiul egalităţii perfecte, fără a-l discuta.
  • De Halloween, americanii se deghizează în fantome, monştri, vampiri şi alte figuri de groază. Sărbătoarea provine dintr-un vechi obicei celt, care urmărea îmbunarea spiritelor celor morţi.
  • Cu două decenii în urmă, Stanley Milgram a iniţiat o serie de experimente cu rezultate de-a dreptul şocante în ceea ce priveşte supunerea individului faţă de o anume autoritate.
    Experimentele lui Stanley Milgram reprezintă o formă aproape abstractă de studiere a unora dintre tehnicile de manipulare medie.
    Pe lângă tehnicile menite să inducă sentimentul de supunere faţă de autorităţi sau, dimpotrivă, să declanşeze revolte puternice, alte exemple de manipulări medii pot fi şi cele prin care se urmăreşte dezumanizarea victimelor sau dezindividualizarea atacatorilor, în vederea încurajării spiritului agresiv.
  • Ideologii totalitarismului ştiu că o asemenea “puritate” precum cea propovăduită de ei este imposibil de atins în viaţa reală a celor pe care îi conduc. Dar ei pornesc războiul total împotriva “impurităţilor” tocmai pentru a crea o lume a vinovăţiei omniprezente. Standardele impuse indivizilor fiind imposibil de atins, fiecare va avea, mai mult sau mai puţin instinctiv, un sentiment de vinovăţie sau chiar de ruşine. De asemenea el se va aştepta ca, mai devreme sau mai târziu, să fie pedepsit pentru “vina” sa. Sentimentul de vinovăţie poate fi exploatat în aşa fel, încât să se ajungă la acceptarea de către cetăţenii obişnuiţi a diverselor epurări, ba mai mult, poate deveni un factor în declanşarea competiţiilor publice axate pe atingerea unor standarde ale “purităţii”. Pe de altă parte, indivizii sunt determinaţi să se zbată permanent pentru a supravieţui, pentru a se feri de pedepse. Această preocupare continuă nu le mai lasă timp pentru a gândi liber, pentru a judeca dacă sistemul în care trăiesc este normal sau nu.
  • Propovăduitorii unei ideologii totalitare acţionează pentru a obţine controlul total asupra minţii, a comportamentului şi a sentimentelor unei mase imense de oameni. Cele opt căi sunt, în diverse variante, caracteristice tuturor sistemelor totalitare:
    Controlul comunicaţiilor umane;
    Manipularea “mistică” constă în crearea unei aure aproape mistice în jurul grupului conducător, al acţiunilor şi concepţiilor lui.
    Cerinţa de puritate se bazează pe delimitarea strictă între bine şi rău, între pur şi impur. Pentru ideologii totalitarismului, cale de mijloc nu există. Cine nu este cu noi, este împotriva noastră. Ideologii totalitarismului ştiu că o asemenea “puritate” precum cea propovăduită de ei este imposibil de atins în viaţa reală a celor pe care îi conduc. Dar ei pornesc războiul total împotriva “impurităţilor” tocmai pentru a crea o lume a vinovăţiei omniprezente.
    Cultul confesiunii apare în strânsă legătură cu propovăduirea cerinţei de puritate. Într-un anume sens, este o consecinţă a acesteia. Adepţii unor astfel de religii ajung să simtă o veritabilă uşurare în momentul confesiunii, o eliberare de vinovăţii, de îndoieli, de ruşine. De asemenea, mărturisirea celor mai ascunse gânduri şi sentimente îi leagă sufleteşte de cei asemenea lor, de lideri, îi fac să se piardă în marele curs al Mişcării.
    Ştiinţa sacră Ştiinţa sacră se manifestă prin crearea unei aure de sacralitate în jurul dogmelor de bază ale ideologiei totalitariste. Această ideologie este prezentată drept singura în măsură să asigure “dezvoltarea plenară” a fiinţei umane, în cadrul unei societăţi perfecte, guvernate de o moralitate absolută. Sacralitatea se manifestă în primul rând prin interdicţia, mai mult sau mai puţin explicită, de a se pune în discuţie fundamentele ideologiei respective.
    Remodelarea limbajului are ca obiect condensarea întregii complexităţi a problematicii umane într-un număr redus de categorii, strict delimitate, curăţate de nuanţe, conform principiului “purităţii”, exprimate prin clişee verbale uşor de rostit şi de memorat, care vor fi repetate la infinit, până ce vor pătrunde în mintea individului drept concepte ale “ştiinţei sacre”. “Limba de lemn”, pentru că despre ea este vorba, devine mijlocul oficial de comunicare. Cum spuneam, termenii folosiţi de ea nu lasă loc interpretărilor sau nuanţelor. Spre exemplu, sintagma “mentalităţi burgheze” ajunsese să reprezinte tot ce era mai rău, mai retrograd, mai nociv pentru dezvoltarea fiinţei umane.
    Doctrina mai presus de oameni se află în strânsă interdependenţă cu toate celelalte tehnici de remodelare a gândirii umane, dar mai ales cu Ştiinţa sacră. Aceasta din urmă are ca obiectiv, după cum spuneam, crearea unei aure de sacralitate în jurul ideologiei totalitare. Ideologia nu poate fi pusă la îndoială, ea reprezintă adevărul absolut şi oferă singura “cale de progres” a fiinţei umane.
    Delimitarea socială constă în împărţirea indivizilor în două categorii distincte: de o parte sunt cei al căror drept la existenţă trebuie recunoscut, iar de cealaltă cei care nu au nici un drept. Cerinţa de puritate nu acceptă nuanţele sau indivizii neimplicaţi.
  • O constatare recentă din domeniul psihologiei sociale relevă faptul că remodelarea minţii umane nu se face prin forţă sau prin îndoctrinare excesivă. La oricâte torturi fizice sau psihice ar fi supus, oricâte lecţii de îndoctrinare ar urma, omul nu ajunge să creadă cu adevărat într-o ideologie care îi este străină, ci, cel mult, consimte să i se conformeze, să-şi ascundă reacţiile fireşti, să mintă pentru a supravieţui. Pentru a se produce o schimbare majoră în gândire, trebuie îndeplinite două condiţii esenţiale. Individul trebuie să aibă senzaţia că depinde numai de el dacă acceptă sau nu să se comporte şi să gândească într-un mod ce contravine credinţelor şi concepţiilor lui anterioare. Apoi, presiunea la care este supus pentru a accepta noul comportament sau mod de gândire trebuie să fie permanentă, dar suficient de moderată pentru a nu-l determina la o respingere instinctivă.
  • Sentimentul de neajutorare al celor mici şi impresia de putere şi de autoritate pe care le-o inspiră părinţii se pot manifesta mai târziu prin tendinţa de a căuta un suport puternic, omnipotent, care să faciliteze rezolvarea tuturor problemelor.
  • Stabilitatea favorizează democraţia, iar instabilitatea ― totalitarismul.
  • Directivele de bază ale KGB pentru ţările din lagărul sovietic Moscova, 2.6.1947 (Strict secret) K-AA/CC 113. Indicaţie NK/003/47
  • În 1957, Leon Festinger a făcut cunoscute rezultatele unor studii ale sale bazate pe conflictul interior ce apare atunci când un raţionament, o trăire sau un act de comportament vine în contradicţie cu celelalte două. Identitatea unui individ este alcătuită din împletirea armonioasă a gândirii, sentimentelor şi acţiunilor sale. Individul poate suporta numai discrepanţele minore între cele trei componente ale identităţii lui. Atunci când apare o discrepanţă majoră, omul are o senzaţie foarte puternică de disconfort, care reprezintă disonanţa cognitivă. Datorită fenomenului de disonanţă cognitivă, obţinerea controlului total asupra individului nu este neapărat condiţionată de exercitarea presiunilor, cu aceeaşi intensitate, şi asupra gândirii individului, şi asupra sentimentelor lui, şi asupra comportamentului său. În funcţie de scopul urmărit, manipulatorii pot acţiona, în principal, numai asupra uneia dintre cele trei componente ale identităţii individului, celelalte două modificându-se de la sine în funcţie de cea deja schimbată. Cu alte cuvinte, artizanii manipulării provoacă în mod deliberat disonanţe cognitive, pentru a face mult mai eficient şi mai rapid procesul de influenţare. Festinger oferă un exemplu general în concluziile studiului său: Dacă unei persoane i se modifică actele comportamentale, atunci gândirea şi sentimentele sale se vor modifica în sensul minimalizării disonanţei.
  • Atunci când simţim că “nu se potriveşte ceva”, că “nu e în regulă ceva”, că “nu merge ceva”, este momentul să ne detaşăm şi să analizăm lucrurile lucid, cu obiectivitate şi calm, pentru a vedea care este sursa reală a respectivei discontinuităţi.
  • Cele mai eficiente tehnici de manipulare se bazează pe crearea unei aparenţe de normalitate.
  • Revenind la presa independentă, în orice stat civilizat, ea este considerată “câinele de pază al democraţiei”, în sensul că menirea ei este aceea de a sancţiona prompt orice discontinuitate, orice fapt “ce pare în neregulă”.
  • Pentru a fi eficienţi, manipulatorii încearcă, în primul rând, “să se bage sub pielea” victimei. Ei imită felul de a se comporta al celuilalt, îi împărtăşesc idealurile şi temerile, îi captează încrederea şi prietenia. Apoi, atenţia se mută imperceptibil dar continuu spre zona ce îl interesează pe manipulator.
  • Dincolo de credibilitatea reală a unei persoane, pe cei din jur îi impresionează competenţa, încrederea şi siguranţa de sine pe care aceasta o manifesta. Oamenii puternici fascinează nu numai prin ceea ce spun, ci şi prin tonalitatea vocii, prin gesturi, prin postură. Cineva care se uită direct în ochii interlocutorului, stă foarte aproape de acesta şi vorbeşte răspicat, reuşeşte foarte uşor să se impună. Pe de altă parte, cei uşor influenţabili manifestă o permanentă stare de incertitudine, atât prin ceea ce spun, cât, mai ales, prin ceea ce nu spun. Ezitări minore precum pauzele în vorbire sau bâlbâielile pot fi uşor de manipulat pentru că ele exprimă, în acel moment, o judecată confuză, deci o vulnerabilitate sporită a celui în cauză.
  • Artizanii manipulării apelează la analogii false, la distorsiuni semantice, la etichetări retorice, ajungând până la rescrierea istoriei sau la “reinventarea” unor ştiinţe fundamentale, pentru a motiva noul sistem social. În acest mod, individul e împiedicat să perceapă realitatea aşa cum este, limitându-se la a trăi într-o lume iluzorie, în care simbolurile înlocuiesc concretul.
  • Cel mai puternic instrument de manipulare a individului este apelul la sentimentele sale. Artizanii manipulării elaborează strategii, uneori extrem de complexe, pentru a trece de bariera raţiunii către emoţiile individului, pentru a-i exploata cele mai ascunse dorinţe sau temeri, mergând până la activarea instinctului fundamental de conservare. Ei urmăresc cu atenţie ce anume aşteaptă subiecţii într-o anume situaţie socială, care sunt sursele de teamă sau de inducere a unui sentiment de vinovăţie, ce interese sau dorinţe intime se manifestă, mai mult sau mai puţin vizibil, la un anumit moment dat.
  • Succesul manipulărilor pe scară largă depinde, în primul rând, de modul în care individul a fost cufundat în anonimatul masei de manevră. Liderii sistemelor totalitare, precum şi conducătorii unor secte extremiste depun eforturi considerabile spre a inocula în minţile celor pe care îi manevrează sentimentul fidelităţii necondiţionate faţă de respectivul grup social.
  • De îndată ce se formează un grup de opozanţi, nemulţumirile acestora faţă de sistem vor fi exprimate în revendicări ale grupului, ce vor fi mult mai greu de anihilat de către autorităţi decât răzvrătirile individuale. În acest mod structurilor impersonale ale regimului li se opun revendicările impersonale ale unei anumite organizaţii.
  • Rezistenţa colectivă e mult mai eficientă decât opoziţia individuală,

Douăzeci şi două de sfaturi practice pentru a rezista manipulărilor

1. Încercaţi să jucaţi cu dumneavoastră înşivă, din când în când, rolul de “avocat al diavolului”, combătându-vă propria imagine, concepţiile pe care le consideraţi de nezdruncinat, prejudecăţile, comportamentul, sentimentele. Veţi ajunge astfel să vă cunoaşteţi mai bine, să vă descoperiţi punctele slabe ori rigidităţile, dar poate şi calităţi pe care nu vi le-aţi pus în valoare. Încercaţi să vă priviţi cu alţi ochi, mereu din alte perspective, pentru a înţelege mai bine care este părerea celorlalţi despre dumneavoastră.
2. Exersaţi rostirea unor expresii precum: “Am greşit”, “Îmi pare rău”, “E vina mea”, “Am învăţat ceva din greşeala asta”.
3. Fiţi atenţi la perspectiva din care alţii încearcă să prezinte, să încadreze o problemă, o situaţie, o anume opinie. Acceptând necondiţionat premisele lor, le oferiţi din start un avantaj substanţial. Fiţi pregătiţi pentru eventualitatea de a respinge de la bun început, în întregime, punctul lor de vedere şi de a veni cu varianta dumneavoastră. Feriţi-vă să treceţi la discutarea detaliilor înainte de a vedea dacă problema, în totalitatea ei, nu este cumva greşit pusă. De multe ori agenţii de influenţă îşi atrag interlocutorul în discuţii pe marginea unei probleme, pentru ca abia când e prea târziu acesta să-şi dea seama că întreaga problemă era artificial creată. Spre exemplu, după revoluţia din 1989, regimul de la Bucureşti a făcut nenumărate presiuni asupra ziariştilor pentru discutarea articolelor pe care ar fi trebuit să le cuprindă legea presei. Ziarele independente însă au pus problema cu totul altfel: era într-adevăr necesară legea presei sau apariţia ei ar fi putut justifica un nou val de cenzură informaţională?
4. Acceptaţi pierderile pe termen scurt (în bani, timp, efort, sau chiar respect faţă de propria dumneavoastră persoană) pentru a vă păstra independenţa. Lăsându-vă atraşi cu uşurinţă de mirajul unor avantaje imediate, puteţi cădea în capcane foarte periculoase, iar suferinţa produsă de apariţia disonanţei cognitive va fi incomparabil mai mare decât cea provocată de nemulţumiri sau de necazuri trecătoare. Acceptaţi micile pierderi şi gândiţi-vă că ele vă sunt învăţătură de minte pentru a nu mai greşi în viitor.
5. Puneţi imediat piciorul în prag atunci când sunteţi nemulţumit, agasat, sau când suferiţi din cauza comportamentului unei persoane apropiate. Exersaţi-vă în a spune:,,Pot trăi şi fără dragostea (prietenia) ta, chiar dacă la început îmi va fi greu. Dacă vrei să mai fim împreună (prieteni), încetează să mai faci lucrul ăsta şi obişnuieşte-te să faci asta”, sau: “Pot supravieţui fără favorurile dumneavoastră, dacă vreţi să rămânem în relaţii bune, gândiţi-vă să mă trataţi cu mai mult respect” ş.a.m.d. În caz că nu sunteţi luat(ă) în serios, chiar după avertismente repetate, pregătiţi-vă să vă detaşaţi (despărţiţi) total de persoana respectivă.
6. Evitaţi întotdeauna să luaţi hotărâri pripite, mai ales în situaţii care vă sunt neclare. Mulţi agenţi de influenţă exagerează graba cu care trebuie să răspundeţi, presându-vă, pentru a nu vă da timp de gândire. Judecaţi problema la rece, luaţi-vă un răgaz suficient, căutaţi surse suplimentare de informaţii asupra subiectului şi abia apoi puneţi-vă semnătura.
7. Întotdeauna când ceva vi se pare neclar, insistaţi cu întrebările până ce vă lămuriţi complet. Nu-i lăsaţi pe agenţii de influenţă să vă facă să vă simţiţi prost şi astfel să vă reducă la tăcere, în foarte multe cazuri, explicaţiile superficiale sunt semne ale unor tentative de manipulare, dar şi ale superficialităţii şi incompetenţei celui chipurile atotştiutor.
8. Exersaţi-vă în descifrarea sensurilor ascunse ale lucrurilor sau situaţiilor întâlnite la fiecare pas, indiferent cât de banale ar părea: rolul uniformelor, substratul diverselor relaţii interper-sonale, intenţiile reale ale diverşilor vorbitori, rolul nescris al unor legi şi regulamente. Încercaţi să vă explicaţi ce s-a urmărit prin promovarea unor anumite concepţii arhitectonice, care sunt tentativele de manipulare prin afişarea diverselor simboluri sau sigle, ce interese se ascund sub unele alianţe de circumstanţă, prin ce mijloace este obţinut acceptul sau ataşamentul unora sau al altora faţă de anumite idei, organizaţii sau lideri, cum acţionează asupra individului presiunea grupului social din care face parte, ce se poate citi printre rânduri în articolele din ziare ş.a.m.d. Poate fi un joc interesant, dar şi foarte util.
9. Fiţi atent(ă) la regulile impuse de gazde, atunci când sunteţi în rolul oaspetelui. Uneori respectarea instinctivă a acestora (pentru a nu da dovadă de impoliteţe) vă poate limita drastic libertatea de exprimare, de acţiune şi chiar de alegere. Priviţi cu detaşare regulile de protocol, respectaţi-le, dar nu într-o asemenea măsură, încât să renunţaţi la a vă mai expune deschis părerile. Încercaţi din când în când să jucaţi rolul nonconfor-mistului. Reacţiile celor din jur vă vor putea demonstra dacă au sau nu intenţii ascunse.
10. Nu acordaţi credit soluţiilor simple în cazul unor probleme personale, sociale sau politice complexe.
11. Amintiţi-vă că nu există dragoste sau prietenie totala, necondiţionată, din partea unui străin, la prima vedere. Fiţi foarte atenţi la cei care încearcă să vi se “bage sub piele” şi încercaţi să aflaţi ce anume urmăresc să obţină de la dumneavoastră. Însă chiar şi în cadrul relaţiilor obişnuite de prietenie sau de iubire, reţineţi că acestea pot fi verificate numai în timp. De asemenea, este imposibil ca ele să reziste dacă unul numai dă, iar celălalt doar primeşte. Încrederea, adevărata dragoste sau prietenie au la bază reciprocitatea şi respectul faţă de celălalt.
12. Dacă ajungeţi într-o situaţie socială nouă, într-un anturaj nou, într-o companie nefamiliară, încercaţi imediat să aflaţi de pe ce poziţie puteţi intra în contact cu cei din jur şi care sunt principalii agenţi de influenţă ai grupului. Intraţi pe “lungimea de undă” a acestora, aflaţi cât mai multe amănunte despre ei, “citiţi-le” preferinţele, orgoliile, preocupările, flataţi-i dacă e cazul, încercaţi să descifraţi ce urmăresc şi apoi căutaţi soluţiile cele mai bune pentru a rezolva problemele ce se pot ivi.
13. Evitaţi situaţiile total nefamiliare, în care nu vă puteţi manifesta libertatea de acţiune sau de exprimare. Dacă totuşi vă aflaţi într-o asemenea situaţie, începeţi cu testarea limitelor ce vă sunt impuse. Acceptaţi un preţ mai mic pentru a vă elibera, în loc să vă supuneţi unor suferinţe greu de suportat pe care vi le-ar putea provoca rămânerea într-o astfel de situaţie.
14. Nu vă dezvăluiţi sentimentele, dorinţele ascunse, slăbi-ciunile sau limitele în faţa oricui. Amintiţi-vă că, uneori, chiar şi cel mai bun prieten vă poate trăda sau vă poate exploata cu ajutorul acestor destăinuiri.
15. Obişnuiţi-vă cu momentele de detaşare emoţionaă, mai ales atunci când doriţi să analizaţi cu atenţie ă anumită problemă. Exersaţi-vă în păstrarea calmului şi a sângelui rece, în confruntările cu cei care încearcă să va manipuleze. De foarte multe ori ei urmăresc să vă enerveze special pentru a vă crea momente de vulnerabilitate de care să se folosească în a vă îngenunchea.
16. Nu vă lăsaţi la cheremul lăcomiei şi al satisfacerii orgoliului personal. Agenţii de influenţă ştiu foarte bine cum să vă exploateze aceste slăbiciuni pentru a profita de pe urma dumneavoastră sau chiar pentru a vă supune în cele din urmă. Rezistaţi ademenirilor, linguşelilor, bârfelor, iar dacă vă simţiţi nesigur(ă) şi nu ştiţi cum să procedaţi, gândiţi-vă la persoana pe care o consideraţi un exemplu de onestitate şi stăpânire de sine şi imaginaţi-vă cum ar proceda aceasta în locul dumneavoastră.
17. Acceptaţi schimbul de idei, analizaţi la rece opiniile sau concepţiile ce nu coincid cu ale dumneavoastră, mai ales când sunt susţinute de argumente concrete, încercaţi să vă puneţi în locul celor cu care vă confruntaţi ideile, pentru a vedea mai bine unde greşesc ei sau unde greşiţi dumneavoastră.
18. Identificaţi momentele în care simţiţi un sentiment de vină şi încercaţi să-i aflaţi originea. Vedeţi dacă nu vă este indus în mod artificial pentru a vă determina să acţionaţi într-un anume fel. În general, nu luaţi decizii pentru a scăpa de sentimentul de vină. Acceptaţi-l ca pe o componentă inevitabilă a firii umane, dar nu acţionaţi sub imperiul său.
19. Acţionaţi pe deplin conştient în toate situaţiile. Nu luaţi decizii doar pentru că “aşa trebuie” sau pentru că aşa v-a intrat în reflex. Încercaţi să vedeţi care anume reflexe corespund convingerilor dumneavoastră intime şi care v-au fost impuse prin diverse tehnici de manipulare.
20. Gândiţi-vă că, uneori, consecvenţa poate conduce la rigiditate. Dacă în urma unei analize detaşate vă daţi seama că aţi greşit, nu persistaţi în greşeală doar de dragul consecvenţei.
21. Autorităţile legitime trebuie respectate, dar cei care se erijează în autorităţi fără a avea legitimitate trebuie supuşi unei analize atente pentru a vedea care sunt interesele ascunse ce îi animă şi pentru a găsi calea de a-i respinge.
22. Vociferările sau reacţiile emoţionale nu sunt suficiente pentru contracararea actelor de inechitate sau de injustiţie. Pentru a lupta împotriva oricăror abuzuri trebuie să vă asumaţi deschis opţiunea şi să le înfruntaţi până la capăt, indiferent de consecinţe.

Bibliografie:

  • Fritz Lang – Metropolis


  • Written by kirpi4

    November 7th, 2016 at 11:36 pm

    Posted in Cărți

    Tagged with

    2 Responses to '#6 Bogdan Ficeac – Tehnici de manipulare'

    Subscribe to comments with RSS or TrackBack to '#6 Bogdan Ficeac – Tehnici de manipulare'.

    1. […] Referință: Bogdan Ficeac – Tehnici de manipulare […]

    2. […] о беге 04. Николай Никулин – Воспоминания о войне 05. Bogdan Ficeac – Tehnici de manipulare 06. Haruki Murakami – În căutarea oii fantastice 08. Михаил Булгаков – […]

    Leave a Reply