blogu' lu' castraveţ

Un băieţel mergea pe drum şi a văzut un aricel care stătea nemişcat. Băieţelul l-a luat în braţe şi a observat că aricelul are picioruşul umflat şi din cauza unui ghimpe. Picioruşul avea o culoare cafenie şi băieţelul era aproape sigur că picioruşul putrezeşte iar aricelul nu mai scapă cu viaţă. Cu toate acestea băieţelului i-a stat jale, a luat aricelul cu el şi l-a adus acasă, i-a scos atent ghimpele, i-a spălat picioruşul cu apă oxigenată, l-a uns cu iod, i-a suflat picioruşul ca să nu-l usture şi l-a bandajat cu tifon. Aricelul tremura şi abia de mai pufăia. Băieţelul l-a pus în căciuliţa sa preferată şi la aşezat pe o pernă moale şi caldă. Băieţelul a încălzit o farfurică cu supuşoară, a luat o linguriţă şi a început să-l hrănească. La început nu vroia să mănânce, dar băieţelul îi împingea cu forţa linguriţa şi aricelul a început să soarbă. Şi iată când sorbi ultima linguriţă de supuşoară, lăbuţa a crăpat, acele au căzut şi aricelul s-a transformat într-o vietate cu aripi mari şi colorate. Vietatea şi-a desfăcut mai larg aripile şi a zburat prin geam afară.
„Huinea kakaia-ta, da nu aricel”, s-a gândit băieţelul.