E sărbătoare şi răsună muzica
La sfârşitul lui decembrie 2006, cu câteva zile înainte de momentul când în componenţa Uniunii avea să mai intre încă un stat, în componenţa civilă a acelui stat a mai intrat un cetăţean. Eu eram acela. Până la momentul cela, am făcut multe drumuri la Bucureşti, multe ore am stat la coadă pe Iorga 27. Cetăţenie vroiau toţi: şi acei care nu ştiau o boabă în română şi emanau un puternic iz de patriotism bolşevic, şi acei care trădau un vădit accent italienesc, o familie de polonezi şi chiar câţiva unguri. Aveau tot dreptul să stea la respectiva coada odată ce aveau toate actele în regulă la dosar.
Astăzi mi se cam întoarce stomacul de multitudinea de combinaţii de autoidentificare ca popor, limbă, produs istoric, geografie şi apartenenţă politică ce îşi au locul în oricare individ ales la întâmplare din ţara numită Republica Moldova. În această ţară fiecare e liber să-şi întindă mucul până unde vrea el, de la ce înălţime vrea el şi de la asta lucrurile nu se schimbă. Pot să aprobe sau pot să nege. Nici eu nu ştiu ce-a fost pe 1 decembrie 1918, n-am fost acolo, în schimb ştiu exact că pe 1 decembrie e sărbătoare naţională în ţara a cărui cetăţean sunt, şi oriunde m-aş afla eu tot sărbătoare naţională rămâne. Celor cu combinaţiile vreau să le spun că măcar crape ei în patru, tot nu vor găsi izvoare scrise şi nescrise care să demonstreze că în prima zi de iarnă a anului 1918 unirea n-a avut loc.
Pe această notă veselă, mă duc să dau peste cap un ţap cu bere.
P.S. Noţiunea „adevăr istoric” este cea mai curvă noţiune din câte pot exista. Nu este o noutate că valabilitatea şi veridicitatea acestei ştiinţe e determinată strict de interesele celor care domină prezentul. Mă scuzaţi.
dap shini dzishi ca pe 1 decembrie n-o fost nica?
atetz 2look
3 Dec 09 at 19:09
da shi-o fost?
kirpi4
24 Dec 09 at 13:47