Interes profesional
Prin anii de şcoală eram foarte pasionat de chimie. Deşi am fost înmatriculat la liceu la profilul fizică-matematică, din şcoală am ieşit pasionat totuşi de chimie. Eram într-atât de pasionat încât desenam singur tăbliţele periodice ale lui Mendeleev, desenam fişe cu caracteristicile elementelor chimice pe faţă şi povesteam despre prezenţa lor în natură şi în uz pe verso, toate colorate cu măiestrie. Visam să fac bombe cu fosfor şi sarea lui Berthollet. Pe lângă ceea ce învăţam la şcoală, învăţam din volumele de enciclopedii de 3 kilograme fiecare, împrumutate de la biblioteca şcolii fără înscriere în fişa cititorului, iar în podul casei îmi amenajam continuu un minilaborator deoarece legea conservării materiei lucra perfect pe tronsonul magazia şcolii – podul casei mele. Pentru învăţători era o enigmă de ce rămâneam eu atât de des să spăl clasa care trebuia la urmă încuiată cu cheile care se potriveau perfect şi la magazia cu reactive. Nici policlinica din sat nu avea atâtea eprubete câte aveam eu acasă. Mă rog, eram eu pasionat şi de fizică, doar că nu era în legătură cheie care să se potrivească la uşa care ascundea ampermetre şi scripeţi, aşa că în zilele de weekend la mine în pod mirosea a sulf şi ardea focul sub creuzet. Eram foarte pasionat de modelare tehnică: vapoare, maşini şi avioane. Se prăfuieşte şi acum pe undeva documentaţie aferentă: prin anii de şcoală uitam des să fac înscriere în fişa cititorului pentru revistele „Юный Техник”, „Моделист-Конструктор”, “Моделист-корабел” – tare bune jurnale mai erau. În liceu eram pasionat de literatură. Vizitând librăriile, uitam să plătesc pentru cărţi, probabil din cauza că uitam să le scot de sub pulover când treceam pe lângă casieriţă. Cam la atât se limitau manifestările mele profesionale, şi da, cu siguranţă puneam mâna în special pe lucrurile de uz public, care sunt ale tuturora, şi nicidecum pe proprietatea privată. Aceste apucături neortodoxe erau probabil rămăşiţele vechiului regim în spiritul căruia fusesem educat de mic: ce-i al tuturor e şi al nimănui în acelaşi timp. De când am intrat la facultate, parcă am început a nu uita nimic. Simptomele au apărut mai târziu, spre coacerea minţii. Ultima data s-a întâmplat să uit ceva când ieşeam dintr-un local, şi asta probabil din cauza că debitasem deja vreo cinci beri prin cavitatea bucală: nu este secret că cele mai vechi şi mai ascunse instincte ies la suprafaţă dacă sunt dezlocuite de nişte cantităţi considerabile de lichide speciale. A doua zi, evident senzaţiile de la apucăturile comuniste de ieri se fac neplăcut simţite, chiar şi cu riscul unei tautologii. Problema e că nu prea am înţeles unde era interesul profesional… Dă de gândit ideea aceasta. Deci ultima dată am uitat să las o halba pe masă. Asta a fost ultima dată.
P.S. A propos, cluburile cleptomanilor anonimi există?
P.S.2 Care ar fi culmea cleptomaniei? Să furi singur de la tine.
nu am auzit de asa club, dar se poate de creat:))
cu asa pasiuni din copilarie, nu te trage la inventii?
unda
6 Dec 09 at 00:20
ma cam trage:) da de fiecare data cynd inventez ceva, vine vreun hytru shi-ni spune ca e deja inventat:)))
kirpi4
6 Dec 09 at 10:54
hm:))
asta ii interesant. daca intr-o perioada de timp relativ scurta, mai multe persoane, ce locuiesc in diferite regiuni, fara sa se cunoasca sau sa comunice,inventeaza ceva similar sau chiar identic… ma intreb ce inseamna inventia de fapt si in ce masura se repeta, contrar convingerilor noastre ca ar fi unica
unda
6 Dec 09 at 21:40
Kirpi4, da-mi enciclopedia mea de chimie care mi-a disparut in clasa 11-a de liceu!!! Nu dejiaba se zice ca adevarul iese la suprafatsa, iata dupa 13 ani am aflat unde s-a pierdut cartea mea !!! 🙂
lizun
9 Dec 09 at 08:56
da eu ma gyndem, a cui e oare enciklopedia asta de chimie, care nu de la scoala an luat-o:))
kirpi4
9 Dec 09 at 10:12