Pise d’on a la Roma
La rugămintea unui prieten, prezint mai jos o reţetă din bucătăria moldovenească.
Ingrediente:
– 7-8 beri
– 0,5 litri de vodcă
– un prieten care în ultimul moment îşi va aminti că întârzie undeva
– un reprezentant din grupul de iniţiativă „7 aprilie”(© Paşa) (se depistează după trăsături specifice ale feţei şi coafurii, obligatoriu chipiu model “cheparic” şi adidaşi de firmă Odidas, Puna sau Ribok).
– un local popular, la alegere: recomand, totuşi, „La Roma Club”.
Mod de preparare:
1. Pregătim ingredientul de bază:
se ia un stomac de student, se clăteşte bine cu două beri. După, se adaugă orice cantitate de vodcă, ajunsă imediat din urmă cu bere. Procedura se repetă până rămân 9 sticle goale. Această procedură se cere efectuată în interiorul unui local din lista, în caz contrar trebuie să vă asiguraţi din timp că veţi trece de pază. Cei din pază vor să pară că nu prea se pricep la bucate.
2. Cu acest ingredient, împreună cu prietenul, vă faceţi prezent în unul din localuri. Prezenţa trebuie realizată rapid, altfel riscaţi să alteraţi ceea ce aţi gătit până acum sau să pierdeţi apetitul. La Roma Club, recomand în cele mai bune tradiţii culinare, timp de câteva minute ochiţi un reprezentant din categoria menţionată mai sus, apropiaţi-vă, zâmbiţi-i, spuneţi-i „salut” şi îndepărtaţi-vă. În acest moment prietenul cu care aţi venit trebuie neapărat să-şi aducă aminte că se grăbeşte undeva.
Cum se serveşte acest delicates? Foarte simplu, şi mai mult ca atât, există o mulţime de variaţii. Fiţi siguri, rezultatul nu se va lăsa mult aşteptat. Şi luaţi aminte, dragii mei gurmanzi, pise d’on-ul nu îngraşă!
Bon apetit!
P.S. Cei mai buni bucătari de specialitate îi găsiţi la comisariatele de poliţie: ei pot prepara această reţetă fără ingrediente.