blogu' lu' castraveţ

Semnele bune şi semnele rele din tradiţiile populare

with 23 comments

Când eram mici, mama şi bunica ne tot băgau în cap diferite învăţături legate de superstiţii, sau cum le mai spuneau ele – semne. Şi acele adevăruri rămân valabile pentru mult timp, uneori chiar le uiţi. Culmea este că ţi le aduci aminte peste ani de zile când subconştientul, ca reacţie la o situaţie sau alta, scoate din sunduc tâlcul ascuns acolo. Şi instinctiv vrei să le spui, dar imediat îţi dai seama că prisma raţionalului le pune pe poliţă la compartimentul „poveşti”. Adun aici o colecţie de „poveşti”, superstiţii negative şi pozitive sau semne bune şi semne rele, spuneţi-le cum doriţi. Paralel căutăm în ele boaba de adevăr.

– Nu băga cuţitul în gură că ai să-ţi strici dinţii
Curios lucru, dar la vârsta ceea erai mai predispus să crezi asta decât să accepţi probabilitatea sporită că îţi vei tăia limba sau buzele. Abia odată cu lecţiile de chimie realizezi că cuţitul, lingura şi furculiţa sunt făcute practic din acelaşi material.

– Nu te aşeza în colţul mese că nu te vei însura.
Caut logica şi n-o văd. Întotdeauna se găsea cineva căsătorit care se oferea să stea la colţ pentru a oferi odraslei un viitor în cuplu. Această superstiţie lucrează şi azi: eu am stat de multe ori la colţ şi e foarte adevărat că nu m-am însurat.

– Dacă verşi sarea pe masă – o să fie ceartă. Interesant, da chestia asta se zicea numai după ce sarea era vărsată. Da eu nu ştiu familie când măcar o dată la două zile un părinte nu ceartă un copil. Iar când aştepţi o ceartă, automat devii cel mai cuminte copil din lume. La mine aşa lucra.

– Dacă se strica un vas, se zicea că se duce un rău din casă.

– Când cădea o lingură, un cuţit sau o furculiţă de pe masă, trebuia să vie cineva flămând.

– Pentru chestia cu mâncatul palmei drepte şi palmei stângi explicaţie n-am găsit. Cert e faptul că aproape în fiecare zi dai mâna cu cineva iar să aştepţi bani e o ocupaţie foarte sănătoasă.

– Una ruptă de tot. Când ne durea capul, avem ameţeli, căscam şi ne era somn, variantele posibile erau: sau ne-a tras curentul, sau am fost deocheat. Şi mai întotdeauna femeile dinastiei optau pentru varianta a doua. Se vede că lucra instinctul de supravieţuire: trebuie neutralizată cea mai periculoasă variantă. Dar se neutraliza ea foarte simplu: faci pisi în palme şi ei frumos şi te speli pe faţă. Principalul e că nu trebuie să dormi. Altfel e pericol. Straşnic.

– Tare mă mai temeam să nu cânte vreo bufniţă pe casă. Se zicea că dacă se întâmplă – o să moară cineva în casă. De câte ori a cântat – n-a murit nimeni. De câte ori a murit, n-a cântat niciodată.

– Dacă îţi iese o noiţă pe unghie înseamnă că o să te înnoieşti cu ceva. Oare nu cumva strămoşii noştri ştiau ce-i aia “gândire pozitivă”, iar noiţele şi orice chestii care duceau spre o realizare nu erau decât pretexte, ca să nu apară lucrurile noi şi bune pe loc gol?

Interesante erau semnele estea, ele lucrau anume atunci cât le observai. Adică ele puteau să apară fără să le observi, şi nu se întâmpla nimic.

Bunica mea a fost un om care multe a tras la veacul ei, inclusiv a fost deportată în Siberia, iar maică mea a fost născută acolo. Păi iată că bunica la 80 de ani avea o memorie fenomenală: ţinea minte chiar şi poeziile învăţate la şcoală. Maică mea era destul de open-minded, doar că nu vroia să se pună în poară cu lumea din jur. Nu-i încurcau ei să trăiască unele „adevăruri” sociale. Pornind de la toate astea, mi-i interesant acum, cam câtă valoare de adevăr băgau şi bunică-mea şi maică-mea în toate aceste superstiţii.

Erau multe alte superstiţii: cu mâţi negre, cu lilieci, cu cioroi, cu rândunici, cu oglinzi, şi cu multe altele. Acestea erau auzite la cei de seama mea, şi erau mult mai straşnice.

Încerc să înţeleg cum anume, şi nu-mi reuşeşte, dar sunt aproape sigur ca fără toate aceste semne bune şi semne rele am fi crescut altfel, mai fără suflet… am fi devenit mai altfel…

Pe voi cu ce poveşti vă creşteau şi vă păzeau mamele şi bunicile?



Written by castraveţ

February 23rd, 2010 at 10:56 am

23 Responses to 'Semnele bune şi semnele rele din tradiţiile populare'

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Semnele bune şi semnele rele din tradiţiile populare'.

  1. de sare eu stiam ca daca o versi pe masa atunci n-ai sa ai noroc sau ceva de genul asta, dar asta se interpeteaza in felul urmator, inainte sarea era destul de scumpa si greu de obtinut prin urmare nu era bine sa o versi.
    in privinta bufnitilor, si la mine tot asta era, dar intr-o iarna, nu stiu din ce cauza, pe copacii din ograda noastra si pe cei din afara ograzii sau adapostit un stol de bufnite, la cite de multe erau trebuia probabil sa moara o bucata de sat. deci superstitia cu bufnitele cade.
    la cea cu cutitul, la noi se spunea ca daca maninci de pe cutit atunci vei avea un “junghi” la inima 🙂
    cam astea mi le-am amintit pe moment, daca imi mai amintesc mai scriu

    Morena

    23 Feb 10 at 11:51

  2. :))super explicatia cu sarea – atyt de evidenta, da iaka nu mi-a venit yn cap:)

    kirpi4

    23 Feb 10 at 12:19

  3. de la nanasa mea adunate:
    – nu pune geanta jos, că n-ai să ai bani;
    – nu turna deasupra în paharul în care mai este vin că nu vreau să am copii bîlbîiţi;
    – nu se poate să ţii oglindă în dormitor că ţi se dublează viaţa intimă. 😀 asta-i concretă, da?
    … trebuie sa-mi mai amintesc…

    otiliad

    23 Feb 10 at 12:03

  4. :))) n-am auzit de estea:))

    kirpi4

    23 Feb 10 at 12:20

  5. da’ cucuveaua şi bufniţa asta’i una şi aceeaşi?

    otiliad

    23 Feb 10 at 12:32

  6. ys specii diferite, da dupa paniatii yi asheiashi:))))

    kirpi4

    23 Feb 10 at 13:34

  7. “ti se dubleaza viata intima” – deci cei cu oglinda in dormitor fac de doua ori mai mult sex? :))

    decolteu

    23 Feb 10 at 17:20

  8. da daca pui pe pereti shi pe pod, apu zn general…ni+i strashnic sa ma gandesc:)

    kirpi4

    23 Feb 10 at 17:22

  9. – Nu e bine sa lasi cutitul pe masa noaptea. Cat n-ar fi de straniu, de fiecare data cand il lasam (neintentionat), mama-mea dormea tare rau noaptea, avea cosmaruri, se trezea, mergea la bucatarie si il punea la locul lui… 🙂

    – nu e bine de mancat cu/ de pe cutit (are totusi ceva metalul asta)

    – nu se poate sa mananci direct din ceaun/ castron/ tigaie, nu tin minte de ce

    – nu se poate de strans faramiturile de pe masa cu mana, matinca ceva cu saracia

    – nu e bine de dormit cu picioarele spre usa (analogie cu mortii)

    deja pentru vise si interpretarea lor trebuie un articol aparte:D

    interesant subiect, probabil se bazeaza pe acelasi mecanism ca si stereotipurile. sau cautau si ei explicatii…

    unda

    23 Feb 10 at 21:04

  10. O explicatie pentru asezatul in coltul mesei ar fi:
    daca un baiat neinsurat se aseaza la coltul mesei, atunci in cazul in care, dintr-un oarecare motiv se va scula brusc de la masa poate sa-si anine ceva de colt ce-i poate afecta urmatoarea casnicie :))))))

    Nu tin minte unde am auzit explicatia, dar mi-a placut 🙂

    Sandu

    23 Feb 10 at 22:12

  11. E cea mai logica shi cea mai funny explicatie pe care am auzit-o vreodata:))))))

    kirpi4

    23 Feb 10 at 22:23

  12. interpretarea mincatului din ceaun ar fi ca iti va ploua la nunta 🙂
    si mai este aceea ca nu trebuie sa lasi bautura in pahar atunci cind esti in musaferie, ca lasi lacrimi in casa gazdelor.

    Morena

    23 Feb 10 at 22:38

  13. Nu te-ntoarce inapoi ca n-o sa-ti mearga unde te duci. Pai cum sa-ti mearga daca te duci inapoi?

    ***
    Nu cadea din copac in cap, ca poti avea dureri de cap.

    ***
    Nu implini 7 ani, c-au sa te dea la scoala.

    ***
    Daca seara barbierit si parfumat iesi din casa – ai sanse sa intalnesti o domnisoara.

    buldang

    24 Feb 10 at 16:47

  14. “Daca seara barbierit si parfumat iesi din casa – ai sanse sa intalnesti o domnisoara”

    Interesant ce fel de domnisoara???? 😀

    AppleSeen

    26 Feb 10 at 09:54

  15. una buna, se vede ca:)

    kirpi4

    26 Feb 10 at 10:54

  16. слоны летают низко – к пиздецу

    Nenormalul

    1 Mar 10 at 14:02

  17. Chestia cu pisica neagra n-am inteles-o niciodata :)… saracu’ animal.

    sanda cojocaru

    1 Mar 10 at 21:08

  18. Eu cred că toate au o explicaţie. De exemplu cele legate de fete mari e logic că sunt născocite ca sa le facă pe fete sa nu lenevească si sa fie bune gospodine.
    E semn rău sa calci peste mătură(clar lucru, ia şi te apleacă leneşo, şi-o ridică)
    Nu mânca uitându-te-n oglindă că-ţi mănânci frumuseţea.
    Să nu mănânci dn tigaie sau ceaun , e clar…pune, fată, mâncarea-n farfurie ca la gospodari.
    Să nu-ţi coşi haina-mbrăcată pe tine, că-ţi coşi norocul (cum ar fi…dezbracă fată haina şi coase-o ca lumea).
    Nu lăsa pe noapte blidele nespălate, ca se adună duhuri rele-n casă.
    Doar faptul ca nu trebuie sa mături si sa strângi masa imediat după plecarea oaspeţilor nu se leagă cu cele expuse mai sus… tre să aibă şi aceasta o explicaţie…

    Irina

    7 Mar 10 at 21:06

  19. :))da, cyt totul este de logic:))) adync sapat;)

    kirpi4

    7 Mar 10 at 21:37

  20. nu te uita in oglinda noaptea ca te va uri lumea…

    nu sterge masa cu mina ca nu te vei marita…

    nu cumva sa te mature cineva – iti matura norocul..

    faza cu coltu’ rupe – la mine la fel se oferea cineva deja in cuplu sa scape pe cei necasatoriti…)

    faza cu deocheatul chiar o cred…de multe ori ma simt nu prea bine….parca-s prea obosita, mi se invirte capul,etc..vin acasa si de 3 ori ma stropesc cu “agheazma”…imi trece deodata..pe bune..

    bunica mea la fel a fost deportata…mama mea la fel s-a nascut in Siberia!)

    Elena

    21 Mar 10 at 17:06

  21. Oricum ştiau cei bătrâni ce nu ştim noi:)

    kirpi4

    21 Mar 10 at 18:16

  22. Cateva care nu s-au spus:
    1. Spala-te in dimneata Pastilor cu apa neinceputa, ou rosu si ban de argint (Explicatie: apa neinceputa e pt buna-stare;sa fii rosu in obraji; sa ai bogatie tot anul)
    # Nu trece pe sub o scara sau vei avea ghinion;
    # – Spargi o oglinda : 7 ani de ghinion;
    # – Daca vezi o stea cazatoare, aceasta iti va aduce noroc;
    # – Numarul 13 poarta ghinion;
    # – Daca ploua in ziua nuntii vei fi spalat cu noroc;
    # – Daca iti ard obrajii se zice ca vorbeste cineva despre tine;
    # – Daca te mananca palma dreapta, dai bani. Daca te manaca palma stanga inseamna ca primesti bani;
    # – Nu e bine sa lasi mancare in farfurie pentru ca vei avea parte de un sot urat;
    # – Daca versi sare sau piper pe masa vei avea parte de cearta;

    Unele s-au adeverit.. altele nu :d

    Ela

    26 Nov 10 at 14:37

  23. iLike:)

    kirpi4

    26 Nov 10 at 15:04

Leave a Reply