blogu' lu' castraveţ

Pentru a ajunge la Poiana, harta nu prea a fost una eficienta la 100%. Am întâlnit la Şoldaneşti pe unul dintre organizatori care ne-a arătat drumul prin Alcedar.

Pe drumul ales de pioneri (de la intersecţia spre Pohoarna, punctat cu galben), maşinile lor au suportat vreo 10 km de asfalt găurit cât se poate de convenabil pentru masajul amortizoarelor. Traseul indicat cu portocaliu, zice lumea, e mai bun.
Vineri seara, odată ajunşi la marginea locaţiunii, pionerii au dat jos rucsacurile, au cinstit câte o bere încă rece, şi au pornit la drum. Maşinile au fost lăsate în sat, la o brigadă de tractoare reamenajată, chiar în marginea satului.

Ziua toata comunitatea arata cam aşa, deşi se vede, cred eu, doar o zecime din toate corturile:

Deşi pionerii n-au participat la toate, ziua era plină de activităţi, comunitatea privită de la înâlţimea de zbor a unui bondar, părea un muşuroi de furnici. Cineva era preocupat cu pregătirile pentru concertul de seara,

cineva îşi făceau exerciţii yoga, confecţionau felinare chinezeşti, capcane de vise, zmee zburătoare, origami sau îşi pictau mehndi la umbra,

cineva îşi aduna gândurile admirând cursul, lent în aceste locuri, al Nistrului, pentru o noua suita la drâmbă.

Cineva venea de la parcare cu rezervele pentru masa pionerească,

cineva se cufunda în istorie împreună cu bravii vikingi ai teatrului experimental,

cineva punea la rece vasele cu cvas, care de altfel a fost gustat şi apreciat de pioneri nu o dată.

Cineva mergea pe la corturi şi anunţa începerea programului de seară.

Spre seară taberele erau animate de ruguri cântate cu melodii de chitară, iar vânătorul de vise pus pe treabă, începea să-şi desfacă mrejele,

iar cerul se pregătea să răcorească tabăra cu câţiva stropi de ploaie

Comunitatea şi-a terminat treburile zilnice şi a revenit la activităţile de noapte. La rugul cortului vecin chitara a sunat de cum a înnoptat şi până a doua zi la masă. Pionerii au dormit minunat şi au călătorit în somn pe aţele înşirate de dreamcatcher.

În ultima zi, duminică după masă, majoritatea taberelor, alene, fără chef şi-au strâns corturile, şi-au făcut rucsacele şi au pornit spre acolo de unde au venit, lăsând valea care i-a găzduit în singurătate, până data viitoare.