blogu' lu' castraveţ

2009 Art-Labyrinth Festival

with 7 comments

Chisinau-Poiana_usPentru a ajunge la Poiana, harta nu prea a fost una eficienta la 100%. Am întâlnit la Şoldaneşti pe unul dintre organizatori care ne-a arătat drumul prin Alcedar.

Pe drumul ales de pioneri (de la intersecţia spre Pohoarna, punctat cu galben), maşinile lor au suportat vreo 10 km de asfalt găurit cât se poate de convenabil pentru masajul amortizoarelor. Traseul indicat cu portocaliu, zice lumea, e mai bun.
Vineri seara, odată ajunşi la marginea locaţiunii, pionerii au dat jos rucsacurile, au cinstit câte o bere încă rece, şi au pornit la drum. Maşinile au fost lăsate în sat, la o brigadă de tractoare reamenajată, chiar în marginea satului.

Ziua toata comunitatea arata cam aşa, deşi se vede, cred eu, doar o zecime din toate corturile:
IMG_9156

Deşi pionerii n-au participat la toate, ziua era plină de activităţi, comunitatea privită de la înâlţimea de zbor a unui bondar, părea un muşuroi de furnici. Cineva era preocupat cu pregătirile pentru concertul de seara,
IMG_9339

cineva îşi făceau exerciţii yoga, confecţionau felinare chinezeşti, capcane de vise, zmee zburătoare, origami sau îşi pictau mehndi la umbra,
IMG_9347

cineva îşi aduna gândurile admirând cursul, lent în aceste locuri, al Nistrului, pentru o noua suita la drâmbă.
IMG_9231

Cineva venea de la parcare cu rezervele pentru masa pionerească,
IMG_9148

cineva se cufunda în istorie împreună cu bravii vikingi ai teatrului experimental,
IMG_9377_wp

IMG_9404_wp

IMG_9417

cineva punea la rece vasele cu cvas, care de altfel a fost gustat şi apreciat de pioneri nu o dată.
IMG_9321

Cineva mergea pe la corturi şi anunţa începerea programului de seară.
IMG_9447

Spre seară taberele erau animate de ruguri cântate cu melodii de chitară, iar vânătorul de vise pus pe treabă, începea să-şi desfacă mrejele,
IMG_9173

iar cerul se pregătea să răcorească tabăra cu câţiva stropi de ploaie
IMG_9430

Comunitatea şi-a terminat treburile zilnice şi a revenit la activităţile de noapte. La rugul cortului vecin chitara a sunat de cum a înnoptat şi până a doua zi la masă. Pionerii au dormit minunat şi au călătorit în somn pe aţele înşirate de dreamcatcher.

În ultima zi, duminică după masă, majoritatea taberelor, alene, fără chef şi-au strâns corturile, şi-au făcut rucsacele şi au pornit spre acolo de unde au venit, lăsând valea care i-a găzduit în singurătate, până data viitoare.



Written by castraveţ

July 7th, 2009 at 1:21 pm

7 Responses to '2009 Art-Labyrinth Festival'

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to '2009 Art-Labyrinth Festival'.

  1. Atyt de melancolic postul…

    vlad

    7 Jul 09 at 13:56

  2. frumos a fost 🙂

    cris

    7 Jul 09 at 13:59

  3. Art-labyrinth face bine la sanatate 🙂 ya izlecilasi 🙂
    Muzicantii o rupt … din cauza lor am dormit de duminica de la 17.00 pina luni la 8.00 dimineata.

    Nata

    7 Jul 09 at 18:51

  4. Fromoooos:)
    @Nata – dap asta je ynsamna c deam s poate de dus shi yn Tibet cu na4ovka;)

    kirpi4

    8 Jul 09 at 08:41

  5. pe mine unu m-o chemat in himalaia/
    da nu stiu daca o sa pot cu nachovka….
    ni-o placut cu vikinjii/ di uni ii o aparut?

    atetz 2look

    8 Jul 09 at 09:59

  6. de peste deal wa! da yn himalaia s poate. Cynd ni4em?

    kirpi4

    8 Jul 09 at 10:33

  7. […] Neapărat vor asculta şi anul acesta strunele de chitară la unul din rugurile de la Art-Labyrint Festival, vor bea nişte cvas răcoros de izvorul păzit de Vânătorul de […]

Leave a Reply