blogu' lu' castraveţ

În particular sau daca vreţi, la mod propriu, da, pute. Da, pute a ouă bâhlite. Pentru cunoscătorii de chimie este clar că mirosul urât nu este altceva decât produsul deşeurilor de salubrizare şi canalizare, preponderent acidul sulfhidric, de altfel foarte toxic. Bine că avem aşa numiţii „luptători pentru o capitală mai frumoasă şi mai curată” care fac bătături la pumni şi la torace din cauza că le pute. Interesant realizează ei cumva că aceste deşeuri au emanat timp de zeci de ani gazul toxic în atmosferă fără ca să-i deranjeze atât de tare pe cât îi deranjează acum, când mizeria e scoasă din rezervoare şi dusă pe dealuri? S-au gândit cât miros din acesta inspiră cei care lucrează la salubrizare? Şi chiar dacă sunt conştienţi de acest fapt, respectă ei alte chestii elementare de etică şi curăţenie, nu aruncă nici un muc de ţigară pe stradă când coşurile de gunoi stau peste fiecare 10 metri, nu lasă după ei rahat bio- şi ne-bio degradabil sub formă de sticle de plastic, pungi şi cutii de conserve prin toate pădurile capitalei acestea puturoase? Au ieşit măcar odată undeva la vreo margine de oraş, la vreo margine de parc, să strângă mizeria lăsată de alţii? Adevărul e că le pute rahatul pe care tot ei îl depozitează cu multă migală pe Vadul Bâcului, mai la vale de Munceşti direct din closetele lor albe şi strălucitoare. În momentul când trag apa oare nu le pute? Le pute, dar nu strâmbă din nas, ci aşteaptă cu răbdare până se duce pe ţeavă şi căcatul, şi mirosul.

Asta a fost în particular. Cât ceea ce priveşte la general sau daca vreţi, la figurat:
Doi limbrici scot capul dintr-o movilă de rahat: mama şi fiul.
– Mama, ia uită-te cât e de frumos afară, câtă iarbă verde în jur şi noi stăm în rahatul ăsta.
– Înţelegi, fiule, este aşa o noţiune: “patria”.

Moscovă iubita,
Mandra capitală
Toti copii-ţi cântă
Cantece de fală
***

Tu ne dai lumină
Tu ne dai tărie
Faci ca o gradină
Ţara sa ne fie.
***

Vai, ce-i albă-i bunicuţa
Parcă-a nins în păr la ea
Trec prin părul ei mânuţa
Dar zăpada nu se ia.
***

Ninge, ninge, ninge
Angelica plânge
Mama face focul
Tata taie porcul.
***

Doua răţi îmbrobodite
Vor să se mărite
Iar găina de sub pat
Hop şi ea la măritat
Şi cocosul din gradina
Ce-i cu tine fa găina?
***

Mos Jerila burduhos
A trântit o baba jos
Şi-a pus mâna la buric
Şi-a stirgat şoric-şoric.
***

Vine raţa de la baltă
Cu codita ridicată.
Rata face-un ouşor,
Mama drege-un borşuşor.
***

Căţeluş cu părul creţ
Fură raţa din coteţ
El se jură că nu fură
Dar l-am prins cu raţa-n gură.
***

Mama pâine albă coace
Noi cântăm frumos
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
***

Iese tata la balcon
Si ma striga: „Mai Ion!“
Cred ca am facut ceva
Daca m-a strigat asa…
Daca nu faceam nimica,
Ma striga: „Mai Ionica!“
***

Da…a fost copil si Lenin…
Da…a fost si el scolar…
Si-n ghiozdanul lui pe vremuri
A purtat abecedar!

A rostit cuvintul mama
Si cu drag l-a repetat
Iar din mijlocul padurii
Mamei flori i-a adunat.
***

Un ceai si o coaja de piine
Ruga sa-i aduca grabit
La masa intre carti adincit
Sta Lenin cu gindul la tine
***

Iaka de exemplu frumos era paştele 15-20 de ani în urmă.
Vinerea căutam prin ogradă frunze de cucută ca pe urmă s-o batem pe mama la cap să ne facă ouă roşii cu ornament de frunză pe ele. Mama nu avea decât să caute prin sertare un ciorap de capron mai vechi, să bage ouăle în ele, să aplice minunatele frunzuliţe şi să le bage în castronul cu boia de ouă. Tare frumoase mai ieşeau.
Sâmbăta de paşti era practic unica zi în an când bunica îşi vedea şi copii şi nepoţii adunaţi grămadă la ea acasă, într-o cămăruţă strâmtă pentru ochi şi foarte încăpătoare pentru suflet. În timp ce mama şi bunica frământau aluatul pentru pâine şi cozonac, bărbaţii familiei tăiau lemne, iar noi nepoţii stăteam cocoţaţi pe marginea cuptorului şi priveam de fiecare dată Isus din Nazaret. Seara pe la 11, moşmio lua cu el o pască, nişte ouă roşii, vin negru drept din beciul bunicii, sare şi se pornea cu ele la biserică la sfinţit. Eu şi văru’ Dorin, fiind unicii bărbaţi din toţi verişorii, eram „obligaţi” să-l urmăm. „A fi obligat” însemna pe atunci a scânci toate metodele posibile de convingere în faţa mamelor noastre ca să ne dea voie să mergem la biserică. În majoritatea cazurilor ne reuşea. La biserică, după ce ascultam câteva rugăciuni de-ale preotului (anume de acolo am învăţat eu să cânt ca popa) ieşeam afară şi sprijineam gardul bisericii meşterind rachete din chibrituri învelite în staniol de la cutiile de ţigări şi povestind istorii cu cei de seama noastră. Istoriile astea se terminau pentru noi doi cu un sforăit sănătos sub vreun copac din ograda bisericii. Din chiroteala noastră zdravănă ne trezea părintele Veaceslav pe la 4 dimineaţa, cu câte o mătură de agheasmă rece pe feţele noastre puchioase de ne făceam treji şi curaţi până la celălalt Paşti. Pe urmă mergeam tustrei acasă şi noi cu văru’ ne lăsam să ne hodinim pe cuptor la bunica. Moşmio ne trezea pe la 8 şi ne aducea de mânuţă, somnoroşi cum eram, în faţa ligheanului cu ouă să ne spălăm păcatele de aseară. Ne spălam pe obraji cu oul alb, pe urmă cu oul roşu după care ne certam care să ia bănuţii de pe fundul ligheanului. Învingea cel mai mic, evident. Pe urmă începea sărbătoarea: pască sfinţită, ouă roşii ciocnite şi scâncetele celui care a luat bănuţii din cauza că oul lui s-a stricat înainte de vreme.

Da iaka de exemplu Paştele blajinilor…
În fiecare an la blajini observi că crucile se înmulţesc, iar numărul celor care stau în jurul lor scade. E drept că uneori numărul crucilor nu creşte doar din simplul motiv că moldovanul este gospodăros din fire şi are nevoie ba de un lemn, ba de o trubă. În astfel de cazuri rudele, la blajini, încearcă să-şi amintească ce anume era scris pe crucea din ograda moldovanului gospodar şi între care alte cruci stătea cea de odinioară. Şi mai pun o cruce. Sau toarnă o tonă de beton ca peste un an măreţul postament să se afunde cu câţiva centimetri în pământ, prin iarbă şi rădăcinile de copaci. Alţii în general au grijă de locul cel de veci mai ceva ca de gospodăria unui om viu: au şi masă şi scaune de beton, toate frumos înconjurate cu gard de metal, care la fel este preţuit de alţi moldoveni gospodari. Păcat că nu le trece prin minte la nimeni să facă şi gardul din beton, ar fi şi mai trainic şi mai frumos decât gardul cimitirului. El, moldovanul gospodar, nu ştie că până la urmă nu mai are nevoie nici de gard, nici de cruce fie ea şi din lemn şi nici de lalele roşii pe o movilă de pământ. Şi oricâţi gospodari din ăştia ar fi în fiecare sat, sâmbătă, în ajun de blajini eu mă duc acasă-acasă, apuc o sapă, apuc o greblă şi mă pornesc la cimitir. Stau acolo vreo două ore. Mai zic un hristosonvet la un om care trece pe alături, mai vărs un strop de vin pe mormintele împrospătate cu pământ, mai fumez o ţigară, mai răscolesc nişte amintiri, mai stau în linişte pe un scaun de lemn şi mai ascult cum cântă o vraghie şi cum undeva pe deal, se-aude „talanc… talanc…”.
Şi iaca aşa.

– Hristos a înviat!
– Может быть, может быть…, ar spune un ovreu din Anenii-Noi, pe care-l ştie Paşa.

La rugămintea unui prieten, prezint mai jos o reţetă din bucătăria moldovenească.

Ingrediente:
– 7-8 beri
– 0,5 litri de vodcă
– un prieten care în ultimul moment îşi va aminti că întârzie undeva
– un reprezentant din grupul de iniţiativă „7 aprilie”(© Paşa) (se depistează după trăsături specifice ale feţei şi coafurii, obligatoriu chipiu model “cheparic” şi adidaşi de firmă Odidas, Puna sau Ribok).
– un local popular, la alegere: recomand, totuşi, „La Roma Club”.

Mod de preparare:
1. Pregătim ingredientul de bază:
se ia un stomac de student, se clăteşte bine cu două beri. După, se adaugă orice cantitate de vodcă, ajunsă imediat din urmă cu bere. Procedura se repetă până rămân 9 sticle goale. Această procedură se cere efectuată în interiorul unui local din lista, în caz contrar trebuie să vă asiguraţi din timp că veţi trece de pază. Cei din pază vor să pară că nu prea se pricep la bucate.

2. Cu acest ingredient, împreună cu prietenul, vă faceţi prezent în unul din localuri. Prezenţa trebuie realizată rapid, altfel riscaţi să alteraţi ceea ce aţi gătit până acum sau să pierdeţi apetitul. La Roma Club, recomand în cele mai bune tradiţii culinare, timp de câteva minute ochiţi un reprezentant din categoria menţionată mai sus, apropiaţi-vă, zâmbiţi-i, spuneţi-i „salut” şi îndepărtaţi-vă. În acest moment prietenul cu care aţi venit trebuie neapărat să-şi aducă aminte că se grăbeşte undeva.

Cum se serveşte acest delicates? Foarte simplu, şi mai mult ca atât, există o mulţime de variaţii. Fiţi siguri, rezultatul nu se va lăsa mult aşteptat. Şi luaţi aminte, dragii mei gurmanzi, pise d’on-ul nu îngraşă!

Bon apetit!

P.S. Cei mai buni bucătari de specialitate îi găsiţi la comisariatele de poliţie: ei pot prepara această reţetă fără ingrediente.

Ionel într-o discuţie cu mam-sa:
– Mamica, da di şi eu trebu pastaianna să dorm cu bunelu?
– Ionel, de câte ori să-ţi repet: n-avem noi bani să-l îngropăm…
***
Un ginecolog vrea sa se reprofileze auzind ca ar cistiga mai bine ca mecanic auto… Invata individul si se duce la un service auto sa dea test de angajare. La rezultate, stupoare: tipul luase nota 15…
Se duce si-l intreaba pe mecanicu’ sef:
– Bine dom’ne, cum se poate asa ceva: asta a luat 5, asta 7,..eu 15?! Este o eroare ceva ?
– Nu, domne, nu este nicio eroare … hai sa vedem:
… ti-am dat sa desfaci carburatorul, l-ai deschis corect..5 puncte.
… Te-am pus sa-l inchizi…l-ai inchis corect: 5 puncte.
… Si ti-am mai dat 5 puncte de la mine ca ai facut totul prin teava de esapament.
***
Vine un cetăţean la doctor.
[C] – Doctore. mă doare-n pînce.
[D] – Dezbracă-te, sui pe masă şi cracănă picioarele.
În timp ce pacientul se urcă pe masă, doctorul îşi cheamă asistenta şi-i zice să examineze orificiul anal în timp ce el va examina orificiul bucal. În timpul minuţiosului studiu, doctorul o întreabă pe asistentă.
[D] – Tu pe mini mă vezi?
[A] – Nu.
[D] – După cum se vede, la tine, cetăţene, îs încîlşite maţele.
***
Cu două zile inainte de sobranie de colhoz cu participarea reprezentanţilor raionali, un predsedateli face sobranie predvaritelinaia la pravlenie ca să ia cunoştinţă cu ultimile dostijenii din colhoz şi să facă un fel de pregătire pentru prezentarea oficială. La tribună iese MoşIon de la fermă.
– Da iaka la noi la fermă, alaltaieri buhaiul şel betag Goriţă o fu*ut-o pe vaca şei albă.
– Eee, MoşIon, matale înţăleji că vin oamenii şiia tucma de la raion ş nu-i frumos s zîşi kiar direct. Zî şi matale că i-o făcut o surpriză, ii or înţăleje cum trebu.
Cartina vtoraia. Deamu cu o zî înainte de sobrania şei mare, iar tăţ se atcituiesc ce unde şi cum. Iar îi vine rândul lu MoşIon.
– Ap iaka la noi la fermă, mai alaltaieri buhaiul şel betag Goriţă o f*tut-o pe vaca şei albă.
– Da MoşIon, eu parca an grăit eri cum să zîşi să şie frumos: i-o făcut o surpriză. Ai înţeles?
– Da.
Cartina tretia. Sobrania şei mare. Plin clubu de oaspeţi de la raion. După şi agronomii, brigadirii şi vinodelii o povestit, iese MoşIon la tribună.
– Apu la noi la fermă este un buhai betag, Goriţă-l cheamă. Ap iaka ieri i-o făcut o surpriză lu vaca şei albă: o f*tut-o pe şei neagră.
***
Istoria despre Belca[B] shi Strelca[S] – primiele fiinte vii yn cosmmos nu este chiar adevarata. Ca atare yn cosmos atunci a zburat shi primul om – un moldovan pe nume Vasile Chiperi[V].
Iata o segventa din acea istorie yndepartata.
Dispecerul de la pupitrul central de comanda efectuaza verificarea starii vitale a celor de la bordul navei:
[D] – Belca!
[B] – Ham-Ham!
[D] – Apasa cnopca roshie.
[B] – Ham!
[D] – Strelca!
[S] – Ham-Ham!
[D] – Apasa cnopca verde.
[B] – Ham!
[D] – Vasile!
[B] – Ham-Ham!
[D] – Nu hamai blea, da e shi da myncare la cyni.

P.S. N-aţ uitat că trebe şinivai să ee un premiu(vedeţi ultimul meu comentariu)?