blogu' lu' castraveţ

Prin păienginişul virtual global circulă un curent care se numeşe planking. În română s-ar chema scânduring, leaţing, sau balking. Apăi au apărut şi pe la noi reprezentanţi ai controversatei culturi.

Era odată un citrus. Şi-l chema Ramon. El era foarte liniştit, şi nu făcea niciodată la nimeni nici un rau. Într-o zi pe prietena lui Lia Scafar, venită din Iran, a început să aibă cumplite dureri. De la insolaţie probabil. Şi atunci Ramon a venit şi a ajutat-o. Numai el ştie cum. Iată aşa citrus Ramon a ajutat-o pe Scafar Lia să scape de dureri. Iakaşa.
Gata povestea.

Iaca am vrut să vă spun: dacă iubiţi peştele sărat, la o bere, măşcat aşa din felul lui de a fi, apoi am sa va spun unde să vă duceţi să-l găsiţi. Coborâţi pe Eminescu la vale de Ştefan, şi cum ajungeţi la Columna, în stânga este intrarea în localul respectiv. Ei o bere, şi comanzi un peşte. Şi chiar dacă o să-i precizezi cu degetul arătător în sus chelnerului, să ţi-l aducă, să ţi-l arate (pentru că de fiecare dată “peştele sărat” care în meniu nu-i, o să arate diferit, cu o diferită cantitate de milimetri de sare pe grosimea interioară a lui, cu un diferit coeficient de elasticitate sau plasticitate (în diferite cazuri poate fi aplicat un termen sau altul) a întregii structuri piscicole) ca să-i confirmi capacitatea nutritivă şi să te convingi de conformitatea lui organoleptică normelor nutriţionale, oricum ai mari şanse să primeşti ceea ce am primit eu şi colegii mei deunăzi. Iaca şa un peşte de mare, pestriţat cu odrasle de ciuperci de mucegai nu de o zi. În sfârşit francezii şi olandezii ne pot invidia: La Bier Platz a descoperit secretul maturizării peştelui cu mucegai. Secretu-l cunosc doar administratorii Bier Platz care au strâns din umeri, când au fost întrebaţi care este reţeta. Iar când au realizat că cei de la masă au aflat secretul, după multe târguri şi făcuturi pe niznaiul, au decis să-şi dreagă neatenţia (nu, doamne fereşte, nu indiferenţa sau banii puşi la împuţit sub aspectul peştelui supra sărat) cu două halbe de bere şi culmea, cu două cartele reducere, pentru a se asigura că totuşi odată şi odată cineva va mânca din peştele zamorschii plesnevoi. Pe masă au fost puse două beri, cele mai ieftine care puteau exista în local şi cele mai calde, pentru că peştele stricat nu se cuvine să-l bei cu bere rece.
Adio peşte din Bier Platz, eşti prea bun pentru mine.

Leagănul culturii ruseşti îşi merită porecla. Acest lucru este imposibil să-l scapi cu vederea, pentru că sare în ochi chiar cum intri în oraş, venind de la aerogară. La tot colţul vezi titluri sublime de mărci comerciale. Majoritatea magazinelor, buticurilor, saloanelor, chioşcurilor, barurilor, restaurantelor – toată gama de localuri antrenate în comerţ îşi au tăbliţele coborâte din volumele lui Blok, Gogol, Tolstoi, Necrasov şi Ahmatova – copii ai acestui oraş.

Bistrourile au un iz de carte,

Read the rest of this entry »

Era odată un porc. Să zicem mai bine: purceluş. Şi a tot zburdat fericit până la adânci bătrâneţe.
Da, amuş!
Era odată un băiet. El iubea purceluşii la nebunie. Mai cu seamă el îi iubea la urechi, la şoric, la slăninică şi fileul şoldurilor lui. De aceea întâlnirea băietului cu purceluşul a fost inevitabilă. Şi iată că, la cele 30 de primăveri ale băietului şi la cele 6 luni ale purceluşului întâlnirea a avut loc. Era o zi călduroasă de sfârşit de mai, purceluşul grohăia mulţumit în coştereaţa lui, dansându-şi veselia în ritmul din afara ţarcului, cântat de topor în nişte tulpini de lemn uscat. Simţea purceluşul c-o să fie degrabă sărbătoare. Oamenii tot intrau în ogradă salutându-l voios şi aruncându-i câteodată un ciot proaspăt de măr sau cate o coada de ceapa verde când ieşeau din beci. Porcuşorul era in culmea fericirii. Dupa asta culmea fericirii lui s-a terminat. S-a început culmea fericirii băietului.

Băietul nu-l arătăm, el după acea minunată zi a încetat de a mai încăpea în fotografii. Arătăm alt băiet care încă încape în fotografii şi care e tiz cu porcul: Caban.

Sfârşit.

Formula de scucces este simplă:
1. Ei un credit de la bancă şi o parte din finanţare ţi-o oferă primăria.
2. Deschizi o mică afacere de orientare culinară asiatică.
3. Prin analogie cu profitabila afacere de reciclare a sticlelor, în spaţiul publicitar municipal, gratuit(pentru că e SOLUŢIEIE), anunţi reciclarea maidanezilor.

SOLUŢIEA: Oferi 10 lei de hoit şi bomjii din regnul homo erectus, singuri îi vor aduce la centrul de colectare (a se citi „uşa din spate a restaurantului”) gata tăiaţi, deblăniţi şi fără măruntaie.

P.S. Luptătorii pentru drepturile animalelor să ia în dinţi câte un şpriţ, un bisturiu, să urce într-o dubiţă, să le-o ia înainte până n-a preluat nimeni ideea (care, pe secret, vă spun, nu e patentată.Încă) şi să intervină chirurgical prin aplicarea unor mişcări mecanice ferme sub cozile canine.

(2011.04.17)
Uneori am impresia că am fost mai mult in aeroporturi decât in Sankt Petersburg.
Aeroportul Domodedovo din Moscova este unul redus ca scara, daca e sa-l comparam cu “The Terminal” – cel filmat cu Tom Hanks.

E uriaş şi ăsta şi la fel repre Read the rest of this entry »