blogu' lu' castraveţ

Era odată un porc. Să zicem mai bine: purceluş. Şi a tot zburdat fericit până la adânci bătrâneţe.
Da, amuş!
Era odată un băiet. El iubea purceluşii la nebunie. Mai cu seamă el îi iubea la urechi, la şoric, la slăninică şi fileul şoldurilor lui. De aceea întâlnirea băietului cu purceluşul a fost inevitabilă. Şi iată că, la cele 30 de primăveri ale băietului şi la cele 6 luni ale purceluşului întâlnirea a avut loc. Era o zi călduroasă de sfârşit de mai, purceluşul grohăia mulţumit în coştereaţa lui, dansându-şi veselia în ritmul din afara ţarcului, cântat de topor în nişte tulpini de lemn uscat. Simţea purceluşul c-o să fie degrabă sărbătoare. Oamenii tot intrau în ogradă salutându-l voios şi aruncându-i câteodată un ciot proaspăt de măr sau cate o coada de ceapa verde când ieşeau din beci. Porcuşorul era in culmea fericirii. Dupa asta culmea fericirii lui s-a terminat. S-a început culmea fericirii băietului.

Băietul nu-l arătăm, el după acea minunată zi a încetat de a mai încăpea în fotografii. Arătăm alt băiet care încă încape în fotografii şi care e tiz cu porcul: Caban.

Sfârşit.