blogu' lu' castraveţ

Frământat de arzătoarea dorinţă de a reveni pe meleagurile natale, pionerul aminteşte încă o dată de existenţa acestui minunat şi pitoresc loc: pădurea de la Rădi Denumirea locului a fost prima dată auzită de pioner de la învăţătoarea de educaţie fizică în şcoală – Elena Nicolaevna, cam prin clasa a şaptea, sau a opta (perioada exactă n-a fost documentată), deci se pierde în negura vremii. Pe atunci, cu şcoala, în weekend-uri clasa în care a devenit dobă de carte şi pionerul, ieşea des în astfel de escapade turistice.

Drumul spre Rădi trece pe lângă o hidrocentrală, părăsită încă pe vremurile infloritoare ale URSS, probabil din cauza debitului răpus de arşiţă a râului Răut. Oricum, şi astăzi, este la fel de pitorească.

(poză preluată de pe moldovenii.md)

Păcat că nu s-a păstrat turnul de veghe (probabil, mai corect ar fi “clopotniţa” – nu ţin minte sigur ce era înainte acolo), demolat acum câţiva ani.

Du

Odată ajunşi la faţa locului, înainte de a începe orice alte activităţi de bază (cu excepţia, poate, a unui gât de licoare răcoritoare), pionerii instalează corturile. Această deprindere este deja tntipărită în codul genetic pioneresc şi e valabilă pentru orice loc de dislocare.

Pe urmă se îngrijesc de lemne.

Şi pentru că fără foc, nu e mâncare.

Când treburile primordiale sunt puse la punct, toată lumea porăie la bucătărie.

Specialitatea lui Pavel: varză coaptă. Se recomandă spre păstrare în agenda culinară turistică.

Bucătăria pionerească combină cu iscusinţă şi gusturile vegetarienilor,

şi gusturile celorlalţi, cu necesităţi proteice sporite.

Şi pentru stomace mai sensibile.

Şi pentru gusturile patrupezilor (bucaţica din stanga e pentru Lola – căţel tărcat)

După masă – macar potopul.

Pentru asta vin aici pionerii, departe de grijile şi zarva civilizaţiei, pentru a lăsa sufletul să contempleze

şi să zboare.

Un loc deosebit aici este izvorul. Cu o apă limpede şi gustoasă, acesta se ascunde în inima pădurii, dosit de floră şi de dâmburi protectoare.

Fără ghid la el, nu ai cum să ajungi. Pionerul, când a revenit aici doi ani în urmă, după o pauză de vreo 10 ani, l-a găsit cu greu, pentru că pădurea este în continuă metamorfoză.

Omul, de altfel, contribuie considerabil.

Pe pajiştea alăturată, prin 1995 era pădure.

Aici, pe o notă nostalgică şi în acelaşi timp provocatoare, naşte planul pioneresc de a face o vizită locului, şi anul acesta. Pioneri din toată ţara, adunaţi-vă!
Spiritul pădurii de la Rădi vă aşteaptă. Voi, cei de citiţi, dacă veţi avea norocul să ajungeţi în aceste locuri, rogu-vă fiţi buni, şi păstraţi această insulă curată şi neprihănită, nu lăsaţi rezultatele activităţii voastre “culturale” sub formă de sticle de plastic şi pungi de polietilenă, aşa cum obişnuiesc să facă “eco-turiştii” civilizaţiei noastre, oriunde au ocazia.

Pănă la noi povestiri.

Despre acest loc s-a mai scris: şi pionerul şi un graur.