blogu' lu' castraveţ

Pentru că deschiderea sezonului de primăvară – vară, 2013, nu este departe, ofer ocazia prietenilor să-şi mai acumuleze nişte broaşte apăsătoare în piept cu o succintă relatare de fapte a unui moment similar din anul trecut. În 2012, începutul a fost ca niciodată. Fugăriţi din urmă de norii de bioxid, care deja au acoperit oraşul, pionerii n-au răbdat începutul lunii mai, şi s-au avântat acolo unde le cântă sufletul şi li se bucură rânza. La Ţîpova. La 9 dimineaţa, jos îi aşteapta iarba mustoasă şi soarele înmuietor de oase.

Read the rest of this entry »

14 octombrie 2012, punctul nr.2 de destinaţie.

Despre acest edificiu din patrimoniului geologic al spaţiului pruto-nistrean, urechile pionerului au auzit de nenumărate ori. De la mulţi hoinari pionerul a auzit despre 100 de movile.

De numărat nu le-a numărat, da câteva zeci de movilițe un ochi ager le poate depista.

O movilă dintre acestea, cea de lângă șosea, este prima la care vin toți, și dacă ochiul ager de pioner nu greşește, este cea mai mare. Deci, am fost, am văzut. Nimic nu mai rămâne de spus.

Și, în final, de la fața locului, un mesaj-dedicație: Biruința, Avrămeni te iubește.

P.S.:
Legende despre aceste locuri, circulă mai multe. Unii zic că acestea sînt curgane ce păstrează osemintele uriașilor care au trăit în timpuri ancestrale. Alţii ziceau că sunt sarcofagele reprezentanţilor unor civilizaţii extraterestre care urmau să iasă din anabioză la 21 decembrie 2012 (dacă această afirmaţie are vreo valoare de adevăr, înseamnă că bateriile de menţinere a activităţii vitale s-au descărcat înăinte de momentul crucial). O a treia legendă spunde că movilele ascund rămăşiţele de mamuţi şi dinozauri. Tu, curiosule cititor, dacă ştii adevărul, nu ezita, te rog, să-l povesteşti şi la alţii.

Pănă la noi povestiri.

Despre alte locuri vizitate în honărelile prin nordul ţării:
Bădragii Noi,
miraculoasa peşteră de la Criva.

Şi e păcat să ajungi în nord şi să nu ajungi la Prut. Deaceea echipa de pe care încă nu se uscase bine glodul misterioasei peşteri, decise s-o ia spre Bădragii Noi. Zic băştinaşii că numele satului Bădragii Vechi (de la care a provenit denumirea Bădragii Noi) vine de la numele unui boier vestit pe vremuri – Bădrăgeanu.

Era 13 octombrie 2012.

Şi era spre amurg.

Aflaţi în zonă de frontiră era imposbil să nu dăm peste un câinele-lup de grănicer.

Pe urmă apăru şi granicerul cu un câine lup mai arătos. Echipa tinerilor flămânzi de aventuri fu amabil intergogată despre motivul aflării lor în această zonă. Răspunsul fu unul succint, iar faptul că Florin a avut ce povesti despre copilăria petrecută în aceste locuri, aflat la bunici – spulberară bravului grănicer toate suspiciunile. Casa bunicilor cu tot cu amintiri pustia la 100 de metri de mal.

Cam aşa a fost.

Şi era păcat să nu imortalizăm o meşteşugăreală de planking.

Alte descoperiri frumoase din acel ethno trip, vor urma.

Era 13 octombrie 2012. O gloată de 12 tineri cutezători, într-o seară de vineri, au urcat pe cai năzdrăvani şi au purces în cel mai nord-vestic (greşit numit de unele surse “cel mai nordic”) punct al ţării. Portbagajele au fost ticsite cu alimente solide şi lichide (printre care nu lipseau şi cele volatile). Toată aventura a început sâmbătă de dimineaţă. Destinaţia botului de calul era satul Camenca din raionul Glodeni. Anume de acolo urma să ne pornim a doua zi, des-de-dimineaţă.

Clar lucru, nu înainte de a pune la punct toate canalele de comunicare şi de ghidare către faţa locului cu pricina. Se înţelege de ce mai ales când intri în peşteră.

Read the rest of this entry »

14 octombrie 2012, punctul nr.1 de destinaţie.

Se găseşte această stâncă în satul Buteşti, din raionul Glodeni.

Deşi nu impersionează prin dimensiuni, ascunde în inima sa o peşteră si o istorie neobişnuită. Se zice că în ea candva se scundea Svidrigailo – o rudă de-a unui rege lituanian, proaspat decedat, fiind nevoit sa se ascunda aici din cauza ca ar fi pretins la tronul pe care se instalase deja un nou imparat. Acesta voia sa stearga de pe faţa pământului toate urmele sangvine ale fostului împărat. Svidrigailo, deci, se ascundea în adâncimile peşterii, fiind ajutat de săteni să supravieţuiască. Se mai zice că aceste fapte sunt adeverite arheologic. În nu atât de îndepărtatul trecut din peşteră se extrăgea piatră şi gips. Mai multe, citiţi pe blogul satului Buteşti.

Podul peste râuleţul Camenca.

Râuleţul Camenca este imposibil să-l treci în înot. Să-l traversezi la pas, se poate. Şi asta nu pe pod. Da podul e frumos.

Partea opusă elefantului.

Aceeaşi stâncă, privtă de lăngă trompa elefantului.

De aici, drumul a condus la 100 de movile.

Link-uri utile:

http://butesti.blogspot.com/

În cadrul acestei minunate expediţii au mai fist vizitate locurile:
Bădragii Noi,
peşteră de la Criva.

Aceasta este încă o serie (penultima probabil) de fotografii la subiectul “Crimeea 2012”.

Bine v-am găsit.

Pe tărâmurile mult râvnite, pionerii vin cu iola. De data aceasta iola era a lui Leonid. Lui Leonid îi pare amuzant când află că pionerii sânt moldoveni. El cunoaşte mulţi moldoveni care vând la unul din bazarurile de la kilometrul X. Lui Leonid îi pare amuzantă limba moldovenilor de acolo şi comportamentul lor. Lui Leonid multe ce-i par amuzante. Pentru că Leonid singur el este amuzant.

În fiecare an, Read the rest of this entry »

Acum am ocazia să locuiesc lângă ultimă staţie a rutelor 160 şi 103. Ieri, 26 septembrie, deşi am ratat ştirile la subiect, am înţeles imediat că fac grevă, după numărul mare de maşini în staţie şi sticlele de bere din care sorbeau câţiva şoferi. Probabil, toată noaptea au ticluit cu meticulozitate hotărârea definitivă. Primul gând al meu a fost că o să întârzii la lucru. Celelalte au venit puţin mai târziu.

***

Eu nu sânt rasist, dar deseori am senzaţia că şoferii de maxitaxi sânt un popor aparte, fac parte dintr-o etnie în raport cu care eu devin din ce în ce mai rasist sau, dacă vreţi, şovinist.

***

Eu sânt om paşnic şi amabil, mai ales în public. Eu nu trântesc niciodată uşa la microbuz chiar dacă şoferul m-a convins că este porc. În majoritatea cazurilor, la vulgarismele şoferului răspund traducând gândurile mele verbale obscene în limbaj comun (în majoritatea cazurilor, dar nu chiar în toate). Acum, când şoferii de maxitaxi sânt în a doua zi de grevă, eu respir mai intens când urc scările troleibuzului, pentru că am de mers 5 minute până la staţie, şi respir mai uşurat, pentru că:

• nu trebuie să ascult nimic din cuibul de înţelepciune populară muzicală pe care-l au şoferii de microbuze în formă de casete, CD-uri, sau posturi preferate de radio specializate;
• pot să merg mai liniştit în transport public fără a-mi încorda organismul pentru depistarea celei mai mici oscilaţii eterogene provocate de mâinile dibace ale hoţilor de buzunar (indubitabil, microbuzele reprezintă o microclimă favorabilă pentru dezvoltarea aceste specii, pentru că după delict ei pot părăsi în orice moment maşina, unii mai fiind şi complici cu şoferii);
• şoferii de troleibuz nu ascultă şanson, nu fumează şi nu petrec pasagerii cu poveţe filozofice şi pline de înţelepciune;
• un abonament la troleibuz cu siguranţă este mai ieftin decât banii cheltuiţi lunar pentru microbuz; procurând abonament investeşti într-un viitor troleibuz nou;
• mersul pe jos este sănătos;

***

Dacă cuiva îi este interesantă părerea mea, eu sânt pentru scoaterea microbuzelor de pe rute, pentru înlocuirea lor cu autobuze şi troleibuze gestionate de un singur organ central, pentru majorarea preţului la transportul public cu condiţia că va creşte şi calitatea serviciilor prestate.

***

De la greva aceasta, cineva ceva trebuie să înveţe. Vor pierde cei care nu vor învăţa nimic.

Update: un amic zice că ieri in troleibuz taxatoarea terminase stocul de tichete şi nu mai avea cum să taxeze pasagerii.

Câteva observaţii (mai curând impresii), cu referire la schimbarea la faţă a centrului capitalei noastre, prin care trece în ultima vreme. Detaliile, care la prima vedere par mărunte, schimbă radical şi dispoziţia trecătorului, şi atmosfera de ansamblu, în general.

Am trecut aproximativ de zece ori pe lângă tabla de şah de lângă catedrală. De fiecare dată tabla oferă privelişte câtorva zeci de oameni, de fiecare dată poţi observa privirile captive ale celor care joaca, ale celor care îşi aşteaptă rândul, şi ale celor care pur şi simplu privesc.

Read the rest of this entry »

Buna ziua. Pe mine mă cheamă Lola şi eu prima dată vin aici. Eu aici am venit cu tata, cu mama şi cu doi neni pioneri pe care nia tot îmi place să-i ling.

Aista-i tata meu. Da, el îi anume aşa. Mai ales după brânză cu bunişor.

E de la sine înţeles că nu poate soarele asfinţi mai frumos decât după o bucată de brânză scoasă din vacuum.

Tata meu încă pe mine mă învaţă Read the rest of this entry »