blogu' lu' castraveţ

Déjà vu

with 2 comments

O explicaţie pe care am conştientizat-o până acum a efectului de „Deja vu”, a fost cea dezvăluită în „The Matrix”: o eroare în program pe care un observator neimplicat o depistează accidental. Nu ne adâncim mult în The Matrix şi nici nu subliniem vre-un paralelism, din simplul motiv că nu am luat nici pilula albastra şi nici pe cea roşie. Am gândit o explicaţie astăzi. Urmează.

După cum spune cartea, avem 5 simţuri conştientizabile: vizual, auditiv, olfactiv, gustativ şi senzitiv. De simţul al 6-lea nu vorbesc acum, deoarece foarte probabil există mult mai multe decât 6. Deci, ce este oricare dintre cele 5 sau luate în ansamblu câte 2, 3 sau toate odată la nivelul terminus al entităţii noastre? Sunt nişte impulsuri electrice în anumite puncte ale creierului, daca e sa vorbim despre fizica, sau sunt reacţii chimice , dacă e sa ne aruncăm în chimie. Până la urma tot impactul mediului înconjurător asupra acelor procese nu sunt altceva decât nişte proiecţii, nişte urme lăsate de mecanismul neuro-senzorial implementat în noi. Adică orice senzaţie la ultimul nivel la care avem acces cu capacitatea noastră de a percepe realitatea, reprezintă multiplele procese (cu rezultatele lor respective) ale unui complex de reacţii chimice şi procese fizice. Ne dam seama de lucruri care par similare, din cauza ca sunt aproape identice la ultimul nivel de proiecţie. Fie vorbim două unităţi adiacente din spectrul de colori, fie vorbim despre două note muzicale din octave alăturate, fie vorbim despre o felie de lime comparată cu o felie de lămâie, în creierul nostru comparaţiile de acest gen provoacă senzaţii aproape similare. Vorbind de un melange mai sofisticat de date de intrare în cele 5 unităţi de percepere, probabilitatea ca două configuraţii diferite ale acestora, obţinute în circumstanţe diferite, poate provoca acelaşi efect la nivelul neuro-senzorial, nu este nicidecum nulă.
In momentul efectului de „Deja vu” suntem siguri 100% ca am mai trăit odată evenimentul, dar dacă e să analizăm la alt nivel fiecare participant la senzaţie ne dăm seama că nu putem împărţi acea senzaţie în 5 componente: dacă analizăm doar imaginea vizuală observăm că nu am văzut niciodată aceasta imagine astfel, sunetul din acel moment de deja vu nu-l putem găsi în memorie, gustul la fel, mirosurile. Respectiv este cunoscut doar efectul provocat la ultimul nivel, anume el ne este familiar. Proiecţia celor 5 factori in sistemul proceselor ce au loc undeva departe, în circumvoluţiunile creierului ne este familiară. Prin astfel de ordine de idei se deduce concluzia că din infinitatea posibilităţilor de influenţă a factorilor externi percepuţi prin 5 canale de intrare, se poate întâmpla ca una si aceeaşi senzaţie finală să fie creată de diferite configuraţii de intrare. Respectiv simţim una si aceeaşi dar de facto, fizic, ne aflăm în circumstanţe diferite: vedem altceva, auzim altceva, mirosim altceva, temperatura mediului e alta, etc sau altfel spus, are loc o aproximare la nivel de creier a multitudinii de combinaţii ale factorilor fizici din mediul în care ne aflăm la moment.

10.03.2009 23:25
Pe această notă veselă, merg la Chateau sa-i zic lu zzzop la multzi ani KEM.



Written by castraveţ

March 11th, 2009 at 10:23 am

Posted in Amperi neuronali

2 Responses to 'Déjà vu'

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Déjà vu'.

  1. narcotishi??

    2look

    24 Mar 09 at 18:26

  2. telepat?:)

    kirpi4

    25 Mar 09 at 09:18

Leave a Reply