blogu' lu' castraveţ

Deja al doilea an, am eu un prieten, ca să zic aşa, mă tot bate la cap să merg la Glinjeni sa-l văd cum îmbătrâneşte cu încă un an, de parcă mare plăcere aş avea. Data trecută n-am fost dar de data asta m-am dus. Nimic interesant. Nici nu ştiu despre ce să povestesc.
Am ajuns acolo şi, cum şi ştiam de la bun început, s-a început rutina. Întâi s-au dat cadourile. A venit badea Valeriu a prietenului meu şi i-a adus, cum am crezut noi de la început, o bancă de jin.

Noi aveam tot dreptul să credem aşa, deoarece noi nu-l ştiam încă pe badea Valeriu. Şi când colo: Read the rest of this entry »

Iaca în internet este aşa o hârţoagă, în care se povesteşte despre lista alfabetică a posibilelor variante de răspuns pentru a indica naţionalitatea în cadrul recensământului din 2010 în Federaţia Rusă.
Taaaks. Ne uităm dacă sunt de-a noştri în listă. Vedem că sînt. Ba mai mult ca asta, aflăm că pe noi ne reprezintă tucma patru naţionalităţi diferite.

Odnaco.

P.S. Oare unde în Moldova se poate de găsit un astfel de minunat document?

Jose are la rancho 25 de cai. În ajunul marelor curse, el trebuie să aleagă pe 3 cei mai puternici cai ai săi pentru a-i trimite la întrecere. Jose deţine un teren pentru curse pe care se pot întrece concomitent 5 cai. Sugeraţi-i lui Jose cum să facă să aleagă cei trei cai cu un minimum de curse pentru evitarea suprasolicitării musculare a acestora. Selectarea se va face doar pe baza rezultatelor de la curse, utilizarea cronometrului nu este permisă. Dacă credeţi că aţi găsit o soluţie, spuneţi-i lui Jose care este numărul minim posibil de curse şi cum anume sunt selectaţi caii.
Ihaaaaaaaaaaa!

În ţara asta, de multe ori, în diferite circumstanţe, se întâmplă că dai peste mulţi proşti, imbecili şi derbedei. Şi fiind moldovean şi înconjurat de mulţi alţi moldoveni, îţi faci vaga impresie că moldovenii sunt, în majoritate, toţi totuna. Revenind la noţiunea „moldovean tipic”, dacă e să ne gândim nu foarte adânc, suntem nevoiţi să fim de acord cu caracteristicile extreme: sălbatici, nechibzuiţi, obraznici, fuduli, invidioşi şi făloşi (de la verbul „a făli”, nu de la un substantiv sugestiv erotic). Cam aşa impresie aveam până nu demult. Impresia a fost creată, probabil, de ultimele generaţii, cele născute în ultimele câteva decenii. Astăzi, chiar dacă fac parte din minoritate, sunt mulţi moldoveni inteligenţi şi educaţi. După toate acestea, noţiunea de „moldovean” este simţită cu răutate de mulţi alţi moldoveni, termenul degradând în „moldovan”, fără vocala „e”. Unora în general li se face ruşine să pronunţe „eu sînt moldovan”.Băi oameni buni, da cât timp ne va mai fi ruşine să recunoaştem că suntem moldoveni? Ce, există păduri fără uscături? Eu mă gândesc ca nu trebuie să ne identificăm cu uscăturile, ci cu pădurea, chiar daca în pădure sunt vreo doi trei lăstari verzi. Căci dacă noi înşine ne vom identifica cu uscăturile, chiar vor crede alţii că suntem toţi uscaţi. Şi nu va mai ploua, şi lăstarii verzi se vor usca şi ei. Aici, dacă vreţi, mai amintesc şi de gândirea pozitivă, şi de forţa de atracţie a energiilor universale, şi de carmă şi de orice alte concepte care vor băga „e”-ul scuturat înapoi în noţiunea de „moldovan”. Sper eu că într-o bună zi, când Edmond, Yoshiko, Mahmud, Mark sau Fabrice vor fi întrebaţi la aeroport de unde vin, ei să răspundă cu afecţiune şi inspiraţie: „Din Moldova, de la moldoveni” iar Ion sa zică mândru “Eu nu vin. Eu ma duc. Acasă”.

Petrică a dus o viaţă liniştită într-un acvariu frumos, pe un geam deasupra caloriferului, împreună cu fraţii săi. Într-o zi Petrică a dispărut şi nimeni nu i-a observat lipsa. Când totuşi au observat-o, ai casei s-au gândit că poate într-un mod miraculos Petrică a evadat în căutările sale de libertate şi poate chiar a izbutit să ajungă acasă, în Pacific. Toţi îl ştiau de ştrengar, căci era cel mai zburdalnic dintre toţi confraţii săi. Cu timpul toţi au uitat de Petrică, mai ales după ce acvariul a fost luat de pe geam şi dus în altă parte.

Într-o duminică, pionerul s-a dus la piaţa centrală să cumpere nişte piese pentru a drege ţevile de sub calorifer, care de câteva zile picurau întruna. Marele Meşter îi spuse să cumpere două inele, care se uzaseră deja şi nu mai ţineau.

Read the rest of this entry »

Demult, tare demult, am cunoscut pe cineva din neamul lor prima dată. Era cafeniu şi mărunţel. Era foarte agitat de căutări. Căuta pe sub masă, căuta în lada de gunoi, căuta sub frigider, căuta în chiuvetă, căuta chiar şi în priza de tensiune. Odată l-au prins căutările pe masă, abia de-l observasem printre sticlele de vodcă, bere şi cojile de cartofi copţi. Când l-am văzut atât de mic şi neajutorat, l-am ascultat pe prietenul meu Oleşca când a zis „nu-l maci” şi am decis în doi că acesta va fi prietenul nostru, chiar şi fără acordul lui. Cum îl zăream, îi spuneam câteva vorbe calde şi-l lăsam să plece. Atunci i-a pus şi nume: i-am zis „Joric”. Asta s-a întâmplat prin ’99 când locuiam pe Renaşterii, actualul bulevard Grigore Vieru. Peste câteva zile după botez a dispărut. Crezusem că-l pierdusem, că nu mai este în viaţă. M-am înşelat. A apărut peste câteva zile cu câţiva fraţi de-ai săi: erau câteva zeci. Timp de câteva săptămâni au devenit sute. În acest moment a devenit clar că decizia de prietenie luată la beţie a fost una greşită. Dar era prea târziu. Timp de câţiva 2-3 ani sutele deveneau mii şi scădeau pentru puţin timp iar la sute când noi le organizam câte o razie cu diclofos sau cu parfumuri ieftine stropite peste bricheta aprinsă în găurile pe unde ştiam că se aciuează. Nici creta nu era utilă, dat fiind faptul că Joric&Co nu au făcut şcoală de desen. Şi dacă dispăreau pentru câteva zile sub frigider, neapărat îi găseai printre lămpile din televizor sau prin CD-ROM. Odată s-a spart un disc înăuntru, şi am scos din el cioburi de CD stropite cu materie proteică de neamuri de Joric. Şi iată că după trei ani de lupte grele cu suprapopulaţia, am găsit reţeta potrivită.

Ingrediente:
10g acid boric praf
Un ou de găină sănătoasă
Bucăţi de hârtie uscată

Mod de preparare:
Oul se fierbe timp de 10 minute, până se întăreşte gălbenuşul. Se decojeşte, se scoate albuşul, se moaie în sare şi aruncă drept în gură. Gălbenuşul se pune într-o ceaşcă şi se presară deasupra acidul boric. Se amestecă până în ceaşcă obţinem o masă uniformă.

Masa obţinută se împarte în 6 porţii egale, se aşează pe bucăţile de hârtie şi se serveşte incognito în locurile des frecventate de urmaşii lui Joric. Sublinez faptul că o porţie este suficientă pentru a umple burţile la câteva zeci bune de reprezentanţi ai ordinului Blattaria.

Efecte:
Şi cei slabi, şi cei graşi simt mirosul îmbietor de gălbenuş de ou şi vin să se înfrupte. După un consum abundent de gălbenuş frecat cu praf de acid boric, reprezentanţii trupelor lui Joric se deshidratează foarte repede, de aceea ei pornesc agitaţi în căutare de lichide. Lipsa apei şi resturilor alimentare se soldează cu moartea în timpi foarte restrânşi.

Reprezentantul din poză a fost ucis cu tapcul, exclusiv din considerente artistice. Cei ce gustă din alesele bucate, nu-şi dau duhul pe unde se nimereşte.

P.S. Pentru ca reţeta să fie eficientă, gustoasă şi sănătoasă, nu lăsaţi vesela umedă, chiuveta trebuie să fie permanent uscată, toate resturile de mâncare trebuie strânse de pe podea şi de pe masă. Astfel veţi asigura o viaţă lungă şi îndestulată în raiul taracanilor, lui Joric şi prietenilor săi.

P.S. “Nu încerca aşa ceva acasă” spune vorba cântecului. Această reţetă ar putea fi nu altceva decât ficţiune pentru unele specii de tarakaşte.

Ne îndreptăm în direcţia în care trebuie. Indienii în sfârşit au metoda ecologică de a asigura omenirea cu lichide. Băuturile răcoritoare şi nerăcoritoare vor fi preparate din urina sacrului animal: link către Times.

Meniul viitorului din orice pizza house va arăta cam în felul următor:

Bere nefiltrată – pişat de buhai necastrat.

Bere filtrată – pişat de viţel de lapte.

Shake – balegă de primăvară dată prin blender cu urină îngheţată.

Pizza – cu ananas, ardei şi oregano, pe turtă groasă de balegă tomnatică.

Lazzagna – macaroane coapte în bădrăganie de viţică tânără.

Salată – rugumătură de iarbă proaspătă

Aceste inovaţii culinare, însă, ar putea trezi mai multe nemulţumiri din partea clienţilor: că berea e caldă, că în pizza a nimerit o muscă, că în shake a găsit cineva un sâmbure, că pizza se face prea greu din cauza că vaca mănâncă încet, că salata e veştedă sau în general uscată.

P.S. Pe staţiile orbitale, deja există sisteme care utilizează toate emanaţiile lichide umane pentru a asigura personalul cu oxigen şi apă.