blogu' lu' castraveţ

Două bancnote uzate nimeresc in cer: una de 500 si alta de 1 leu. Lis se spune ca bancnota de 1 leu pleacă in rai, cea de 500 – in iad.
– Staţi bre, cum să mă trimiteţi pe mine în iad şi cea de 1 leu o trimiteţi în rai. Nu e deloc cinstit. Eu sunt mai frumoasa, mai importantă, mai valoroasa la urma urmei,
la care portarul ii zice.
– Ştii, nu prea te-am văzut eu pe la biserică.

După câteva tentative zadarnice de a vizita cel mai drag loc de pe tărâmurile patriei, eşuate din cauza unor motive climaterice sau religioase, pionerii în sfârşit au izbutit să se rupă de la rutina urbană şi să dea fuga pentru o zi şi jumătate până în locul stăpânirilor monahale ale părintelui Policarp şi, de altfel, locurile de pribegie a sufletului lui Ştefan-cel-Mare. Aşa că pe la 5 dimineaţa, dotaţi cu tehnică de colindat ţinuturi şi încărcaţi cu ceva cofeină, pionerii au apucat drumul Ţîpovei. Peste aproape o oră erau pe dealurile reziniene, scuturând puchii de pe ochi în nourii care prevesteau o ploaie zdravănă.

N-a fost să fie pentru că ploaia se îndrepta înspre praful capitalei, de unde tocmai porniseră adinea Read the rest of this entry »

(2011.04.17)

A fost percheziţionat. A fost impus să-şi lase papucii. A fost impus ce are sub capacul obiectivului. I-a fost lipit un sticker de bagaj. Şi i s-a arătat tunelul pe unde trebuie să intre în pasărea de fier.

Aşa a păşit kirpi4 la bordul primului avion pe care l-a atins şi pedinăuntru, şi pe din afară, în viaţa lui de pioner (iertat să-mi fie acest artificiu vizual, când vorbesc de aeroportul din Chişinău privind imaginea facută în Domodedovo).

Primele secunde de mers au fost o Read the rest of this entry »

Oamenii gospodari se pregătesc de blajini din timp. Unii dinaintea primului paşte, alţii între primul şi al doilea. Aşa fac oamenii gospodari. Eu nu-s om gospodar de aceea vin pentru blajini sau de vineri, sau de sâmbătă. Şi pentru mine este cel mai bine anume aşa. Pentru că eu vin sâmbăta la cimitir, sau cum se zice prin părţile noastre – la ţîntirim, cu o greblă, cu o sapă, cu cutie de lac sau de vopsea, cu o căldare la urma urmei, şi mă duc drept la crucile străbuneilor, buneilor şi a mamei, printre mormintele îngrijite ale străinilor ca să ma îngrijesc şi eu de ale mele. Când intru pe teritoriu zic un „hristosonvet” la liniştea de acolo şi mă apuc de treabă. Mânuind grebla, privind crucile şi răscolind amintirile. Şi mă cuprinde o pace sufletească, un val de căldură ce vine din memoria pe care o port pentru cei ce zac acolo şi se află în altă parte. Un om gospodar alături m-ar încurca pe mine în gândurile şi lucrul meu: cu o vorbă, cu un sfat, cu un pahar de vorbă, sau cu o vorbă de pahar. Aşa-s oamenii gospodari. S-ar părea dintr-o parte că toate cărţile citite şi neo-teoriile din epoca nanotehnologiilor nu se prea pupă cu posibilitatea existenţei unui dialog transcendental la ţîntirim fără forme clare de dialog sau fluxuri concrete de informaţie către alte dimensiuni. Posibil că este doar o aparenţă. După câteva ore de lucru fizic, şi dialog extraterestru, desenezi câte o cruce de nisip peste cernoziomul proaspăt afânat, fumezi o ţigară şi ieşi pe poarta ţîntirimului. Liniştit, împăcat şi în satul tău. Şi tot vrei să dai buna ziua, da nu ştii cui, că toţi îs care şi pe unde, sau nu-i cunoşti. Cam atât durează pentru mine cea mai importată parte a sărbătorii de paşti de blajini. Mai sunt şi a doua zi nuanţe, dar mai puţine.

A doua zi începe cu trezitul devreme şi dusul la ţîntirim. Stai acolo câteva ore bune şi auzi întrebând din care capăt începe preotul. Că dacă începe din capătul ista, apoi iaca-iaca amuş trebuie să dai de pomană. Trebuie să te pregăteşti. Dacă din capătul cela, apoi trebuie să aştepţi ghinişor. Da nu mult. Că acei din capătul acela, vin la aiştia din capătul ista să le dea de pomană de sufletul celora. Anul ista au început din capătul acela.

Read the rest of this entry »

Ca la primul meu offline am venit cam pe la mijloc. Da n-a fost cine stie ce strasnic, pentru ca a durat mai mult decât a fost planificat. Off-ul a fost un fel de FAQ către orice candidat fie la locale, fie el pentru parlamentare. Cine nu ştie ce-i asta FAQ, traduc: Frequable Asked Questions, sau cu alte cuvinte – întrebări frecabile. Nu prea îmi dau seama de ce un off trebuie sa reprezinte neapărat încă o interogare a candidatului pentru a i se confirma o dată în plus competenţele politice şi administrative – ocupaţie pe care, de altfel, o fac toţi: de la cel mai verde jurnalist („verde” în sens de „necopt”) până la prima televiziune de ştiri, primul portal de ştiri, primul canal care are televiziune şi aşa mai departe. Poate îşi lua omul o bere, ca toata lumea prezentă, poate mai spunea un banc ne mai ştiut şi ne mai auzit, poate dădea un sfat de viaţă, dar daca a fost făcut să se simtă ca la lucru, apoi a băut ceai, ca la lucru. Nu zic că nu mă mai duc la off-uri cu persoane publice, dar politica mă interesează mai puţin, administrarea unui oraş puţin mai mult, mai tare îmi plac bancurile şi discuţiile neformale, ca de lucru şi de politică îs cam sătul. Bloggerii nu asta au vrut. De politica şi intrigi nu se satura ei cu una cu două.
Despre offline. Victor Bodiu a enunţat câteva idei noi pentru mine (pe alocuri curajoase şi interesante), dacă vorbim de administraţie publică:

– o capitală mai estetică şi mai scuturată de trafic prin mutarea parcărilor din centru şi din zonele de agrement în subterane sau la etaj. Astfel se vor simţi mai confortabil spiritual pietonii, şi mai siguri în trafic şoferii de transport public şi pasagerii. În ţările europene demult este răspândit principiul aplicării unei taxe impunătoare pentru parcarea în astfel de zone, fapt care şi denotă o cultură diferită a transportului public, a bicicletelor şi a unui mod sănătos de viaţă în general.

– atragerea investiţiilor străine pentru facilitarea procurării unui imobil: diminuarea ratelor bancare spre proximitatea minimă şi comparabilă cu taxa pentru chirie.

– partajarea sarcinilor de prestare a serviciilor publice către agenţi privaţi, detaşaţi de structurile statului, pentru eficientizarea administrării acestora, sporirea calităţii şi termenilor de executare. Asigurarea condiţiilor pentru a crea un spaţiu concurenţial favorabil pentru beneficiari (mai concret, Bodiu s-a referit la firmele care fac drumuri, la dizolvarea monopolului în domeniul panourilor publicitate).

Poate exagerez când fac aluzie la faptul ca off-ul a fost pe alocuri tensionat (când te bagi în politica, mai ales moldovenească, nu are cum să predomine altă atmosferă), totuşi au existat momente când bloggerii am avut o schimbare de puls: de la politic la politicesc (acazîvaetsea există aşa cuvânt, Dex-ul zice că are şi sensul de „laic”):
– domnul candidat la postul de primar general al capitalei a fost întrebat, ce va face în calitate de primar dacă Zdob şi Zdub vor câştiga Eurovision-ul, la care cineva din sală a replicat : “ce vor face Zdob şi Zdup daca Victor Bodiu câştigă alegerile locale”. Hi-hi, ha-ha.

– când a fost întrebat de ce a venit cu echipa, Bodiu a zis cam următoarele:
„Eu m-am născut în Chişinău şi tot aici am crescut. Cunosc Chişinăul în diferite nuanţe. Când eşti student, şi trebuie să mergi într-un loc necunoscut, de exemplu la Poşta Veche, e o mare greşeală să mergi de unul singur: întotdeauna vii cu cineva, pentru că nu ştii ce te aşteaptă”. Bloggerimea (după cu a zis cineva, în complectaţie mai mult sau mai puţin cuminte) a râs cu poftă. Hi-hi, ha-ha.

S-a vorbit mult şi despre politică. Predominant. Am ascultat, am înţeles. Eu numai când încep să mă gândesc la politică, mă dor dinţii. Ştiu că dacă mă bag încolo, mi-i stric.

Impresia mea, confirmată şi de acest offline: Bodiu administratorul îl bate pe Bodiu politicianul. Cu părere de rău, acest off n-a putut deschide mai multe oberlihturi către Bodiu omul.

Am fost. I-am pomenit. Oare di şi lumea asta aşe de tare crede ca la lumea şeialaltă î-i aşe de tare sete. Plus la asta, aşei de pe lumea asta cred ca la aşiilalţ tare le plaşe sa amesteşe. Dumnezău s-ma ierte.

P.S. Nu tare la temă, dar anigtot. Azi la ţîntirim ni l-o zis. Moş-mi-o Tolea.

Un buddhist, un musulman, şi un frate moldovan creştin de-a nostru, s-au întâlnit în împrejurări necunoscute. Şi s-au apucat de chept unu pe altu, a cui credinţă e cea mai puternică.
– Fraţilor, zice budistul, a mea credinţă e cea mai puternică. Iaca de exemplu într-un an o plouat 3 saptămâni la rând. Şi om, şi juvină, şi copac, şi floare erau sortiţi mistuirii veşnice de pe faţa acestui pământ. Şi eu când am văzut aşa, m-am urcat în munţi şi am urcat la cer cea mai fierbinte rugă, şi Buddha m-a auzit. În câteva minute, în jurul meu, în raza de 2 kilometri, s-a făcut soare. Norii au dispărut şi pământul parcă s-a înălţat, şi tot ce-a mai putut fi viu, s-a adunat pe acea insulă. Şi s-au salvat şi insecte, şi păsări, şi cerbi, şi oameni, şi felurite feluri de fiinţe vii şi nevinovate, de s-a putut păstra şi neamul nostru, şi al lor.
– Da la noi în pustiu, continuă musulmanul, trei ani n-a plouat. Se uscau şiopârlele la umbră, şi fierbea nisipul în fântâni. Şi eu am lăsat casa, mi-am luat neamul şi cămilele şi m-am pornit în inima deşertului. Şi acolo eu am îngenunchiat şi am plecat fruntea pe nisipul lui Allah. Îmi păjoleam fruntea dar mi-am dus ruga până la capăt. Şi atunci s-a desfăcut cerul şi a plouat. În raza de 2 kilometri a turnat cu găleata. Şi a răsărit în câteva zile o oază cu un lac bogat în peşte şi nuferi. Şi atunci am fost salvaţi. Noi suntem poporul cu cea mai puternică credinţă! Allahu Akbar!
– Da eu şi să vă spun. Vinem eu într-o duminică de la biserică. Şi nu fac niş trii paşi, mă uit, în nijlocul drumului un portofel. Şi nişi ţipenie de om împrejiur. Să mă ridic să-l eu – nu pot, e sfânta duminică şi eu vin de la biserică. Să merg mai departe, parca nu m-aş urni din loc. A mai treşe alt creştin după mine, şi a păcătui el. Am stat, am cujetat, m-am chnuit. Nu ştiu şi să fac. Parca parcă încă-ni sunau cuvintele îndrumătoare ale preotului. M-am învârtit de două ori împrejiurul lui, m-am uita cum luşeşte la soare şi nu mă putem urni din loc. M-am mai uitat odată împrejiur, m-am aplecat şi l-am dischis cu un dejet. Şi poate mă duşem mai departe acasă. Da deam precis nu putem. Erau şi nişte ruble într-ânsul. Şi parcă am vrut să scot o hârtiuţă. Şi biserica la trii metri, şi cum să apuc eu lucru străin, az, taman duminică. Şi cum stătem eu şi uitându-mă sângur la lupta me in sinea mea cu păcatul, am chicat deodată în jenunchi şi am zis în gândul neu şei mai lungă şi mai adâncă rugăşiune pe care o ştiem. Şi să vezi marea putere a lui dumnezău: împrejiuru neu, în raza de 2 metri s-o făcut marţ.