Cum să câştigi timp: reţetă
Nu este o noutate faptul că internetul şi mai ales jocurile pe internet ne parazitează creierul. Cred eu, mai degrabă este o chestie cunoscută dar nerealizată încă de unii. Uite aşa, te aşezi, faci un click, şi următoarele zece mii de click-uri le faci deja cufundat în lumea eroilor virtuali. Şi nu e cea mai mare problemă că zboară timpul nu în folosul tău. Problema cea mare este că devii cu timpul dependent de joc, timpul ţi-l planifici deja cu luarea în considerare a tascurilor pe care trebuie să le faci în acel joc.
Cândva jucam multe jocuri pe calculator, fără internet. Începând cu Super Mario şi terminând cu Need 4 Speed, Anno 1602, StarCraft, Wolfenstein, Civilisation. Jucam mai ales strategii. Jucam ziua, uneori jucam toată noaptea. Şi iată că într-o bună zi am zis că am pierdut destul timp încât să mă opresc. Atunci am şters toate jocurile din calculator. Când mi-am schimbat PC-ul, mi-am luat unul cu placă grafică integrată, intenţionat. Ca să nu mă mănânce într-un loc să instalez vreun joc. După, chiar dacă jucam, jucam jocuri logice, din alea care ocupă câte 100 Kb fiecare şi care-ţi mai fierb neuronii şi celulele gliale în curentul ce trece prin sinapse.
Iată un text luat de undeva de pe net:
Today, my husband and I were having sex, and just as I was about to finish he screamed, “Oh shit! It’s 4:15, my strawberries are gonna whither!!!!” and then jumped off me and went to check on… his farm on FarmVille. An imaginary farm, on Facebook. FML
Nici nu vreau să mă îndoiesc dacă este real sau nu acest caz. Mai mult ca sigur că este. Tot mai multă lume este obsedată de acest FarmVille de pe Facebook. La fel ca şi MafiaWars YoVille, şi multe altele. La un moment dat m-am simţit şi eu în pielea dependentului de succesul şi belşugul de la fermă. Dacă aveam un minut liber, alergam la calculator s vad dacă nu cumva trebuie să mulg vacile. Aiureală. Mare aiureală. La un moment dat am realizat că nu-mi ajunge timp pentru alte chestii în schimb îmi ajunge pentru fermă. Din acel moment intru ocazional. Ziceam odată cuiva, că o să prind un moment mai critic şi o să şterg aplicaţia cu tot cu level-uri şi cu sutele de mii de galbeni acumulate, ca să nu mai am şanse să mai continui vreodată (e cert ca de la zero nu mai încep, dar să mai fiu tentat vreodată să seamăn un hectar, două de porumb – cine ştie). Ideea că pui capacul pe nişte realizări acumulate investind o groază de timp, este acel ghimpe care te împiedică să ştergi aplicaţia. E cam aceiaşi senzaţie când vrei să laşi fumatul: ştii că trebuie dar nu te poţi decide s-o faci din diferite motive. După acelaşi principiu cum am lăsat fumatul, şterg acum şi jocul. Urmează reţeta.
Ingrediente:
– o fermă
– un mouse
– un monitor
– patru click-uri de mouse
– o ignorare de căsuţă de dialog
Mod de preparare
Se ia un click şi se aplică pe Application, selectezi cu al doilea click Edit Applications, găseşti pictograma FarmVille şi apeşi cu altreilea click [X] în dreptul acesteia, după care, fără să citeşti ce scrie în căsuţa de dialog, apeşi cu dârzenie Remove cu ultimul click. Asta-i toată reţeta. Simplu şi comod. Pofta bună!
P.S.1 La fel cum s-a pornit valul de aderare la fermobiznes, nu m-aş mira să sporească tendința exact inversa. Succese copii:)
P.S.2 Să vezi ce uşor e să apeşi Ignore pentru mesajele gen “Bobârlă sent a request using FarmVille:” comparativ cu Accept Gift, pe urma OK pe “Do you have more pending gifts?”.
P.S.3 Ma gândesc ce să fac cu Mafia Wars, i-a venit sau nu momentul. Sau fac prea multe sacrificii pentru ziua de azi?:)
Şterge Mafia. Chiar amu şterg şi eu FarmVille.
Pasiba, drug.
Eugen
26 Aug 09 at 16:42
Da eu am investiti prea mult in joc ca sa-l sterg asa usor :)) ne nado..
Pavel Ciorici
26 Aug 09 at 16:47
uof, tin minte ca eram si quizerista la copilaria mea facebuciriana, si dofiga appuri fara de sens avea si trimiteam la toti fluturashi, ursulet si alt bred. Dar jocuri serioase am avut 3 – race cars , sale your friends si rock star. ultimul ata de mult ma plictisise [impreuna cu celelalte] ca intr-o zi am luat si am sters toate aplicatiile care nu am nevoie. singura ramasa e ‘selective twitter’. Acum nu fac ecat ‘igore’ la toate invitatiile si daca staruie – ‘ignore all invitation from this user’. acu si timpul pe facebook s-a micsorat datorita lipsei lor:)
ceziceu
26 Aug 09 at 16:48
http://u.nu/5at23
ceziceu
26 Aug 09 at 17:02
Nu demult am intrat în FarmVille şi mersi că m-ai trezit realitate ca să nu pierd timpul în zadar în continuare… în schimb cu Mafia, nu o şterg fiindcă aproape e pe finisate, şi apare cîte o misie în lună 🙂
FarmVille … here I am … to delete you 😀
Radon
26 Aug 09 at 18:09
Fiecare cu vulnerabilitatzile sale:) Daca nu aveti impresia ca va fura timpul, poftim pojalusta:)
@Pavel, mai investeshte ynca de doua ori cam pe-atyta:)
kirpi4
27 Aug 09 at 12:33
Nici nu m`am apucat de FarmVille, nicinu stiu cum se joaca, ca am experienta trista cu MafiaWars… am ajus la Mafia deparrtisor, am trecut tot NewYorkul si am inceput sa ma dezvolt prosper si in Cuba, casinouri, multi milionae, multi itemuri rare, multa enrgie si vopshe… pina m`am vrubit ca prin asta nu am nimic de cistigat in viata reala… numa pierdere de timp, am facut remove la aplicatie si amu mai dovdesc sa citesc cite ceva 🙂
Artur
27 Aug 09 at 15:29
principalu e sa-ti dai seama la timp:)
kirpi4
27 Aug 09 at 16:35
Intodeauan am evitat jocurile on-line, orice tip de joc, crapa aiurea din timp, iar timpul costa bani 😀
Nu va lasati dusi cu pluta oameni 🙂
Adrian
1 Sep 09 at 00:19
Cică fumatul în exces duce la impotenţă. Da, de acord, dar şi privitul pe geam în exces duce la impotenţă, ca să nu mai vorbim de jocuri în exces. Logica este simplă şi se aplică în fiecare caz în acelaşi fel: ia stai tu şi priveşte 10 ore pe geam, după care mai joacă încă vreo 10 cine ştie ce joc. În restul de 4 ore chiar îţi mai vine să f… ceva?
Nuştiucum
7 Sep 09 at 12:53
[…] a comment » Prima parte o vedeţi aici. Vă prezentăm partea a […]
Opa! sau Cum să câştigi timp – 2 « kirpi4's neurospace
27 Sep 09 at 09:18
Mama ei de mafia wars…de cand caut sa o sterg numai ca nu gasesc de unde…inca caut daca ma ajutati careva
daniel
22 Mar 10 at 23:34
he, de când am apăsat butonul magic, a devenit mult mai uşor de trăit şi, ca prin minune, am început să reuşesc mai multe. Încearcă.
kirpi4
23 Mar 10 at 08:37