blogu' lu' castraveţ

Gunoi şi oameni de gunoi. Adresare către ei.

with 4 comments

Cum spuneam în postul precedent, anul acesta,în comparaţie cu anii precedenţi, mai în toate locurile pitoreşti pe unde am fost eu, a sporit cantitatea de gunoi lăsată de lume după picnicuri. Dacă e să apuc vre-un şir banal de idei de coadă, ajung la concluzia că generaţia tânără care urcă spre noţiunea reprezentativă ajunge nu la “om” ci la “animală” “gunoi”, ca să nu discredităm fiinţele care nu lasa gunoi deatâta că nu-l pot lăsa. Evident există multe exemplare similare şi în rândurile generaţiei mai mari. Nu voi vorbi mult de spre daunele aduse ecologiei, despre coeficienţii de biodegradabilitate a resturilor alimentare, şi despre pretexte de genul “ee, disară o promis ploaie, aşa că se poate nu de stins focul când plecăm” sau “disară ar s ploaie şi paliubomu ar să spele corjile estea de harbuz în Nistru”… Vreau să vorbesc despre cultura pe care trebuie s-o ai atunci când ieși dintre ţevile de fum de la Ciocana, atunci când fugi de mirosul de rahat de la Botanica…atunci când te duci în mediul care te reprezintă ca om în primul rând.

Băi, oameni cu mintea scurtă sau fără ea… Băi, voi chiar nu puteţi KEM să nu lăsaţi mizerie în urma voastră când va dushitz la prirodă? Băi Feghea băi!

Iaka şi reacţie ai tu, way Feghea, tu, care laşi cojile di şi vrei, pachetele şi corobşile di şi vrei, sticlele di şi vrei în nijlocul poienii când vii undeva şi găseşti aşa cum ţ-an spus? Te bucuri că ai musorca alături şi nu mai trebuie să ai mustrări de conştiinţă după şi ti duşi, că nu tu ai lăsat primu gunoiul? Îţi place să stai în rahat? Să pută a conserve stricate? Băi chiar dacă vez că este gunoi, macar pe-al tău nu-l lăsa, dac pe cel străin nu vrei să-l strânji, boule.

Ai stat tu, Feghică, vreodată culcat pe iarbă să asculţi sunetele pădurii? Precis că măcar odată ai stat. Apu ţ-ar plăcea ţie ca în astfel de momente să vie şinivai lângă ureche să zăvodească un tractor şă sa vă baje gluşiteliu în bot? Nu? Ap di şi dar, minte de om prost, vii în padure şi uşiz tăte vrăghiile nu cu puşca…NU! da cu decibelii care urlă prin tătă pădurea “Fa Marie cu bariz” şi “Dulşi-i jinu”?

Wăi tu, vii la padure cu 10 culioaşe cu crăpăt, şi le târâi, că ţi-i a crăpa mititelu. Şi crăchi, nu zic, da crapă oleacă mai puţin, ca s poţ ridica stomacu de jios şi să strânji gunoiu în doua culioaşe şi să-l ei cu tini. Înşearcă şi ai să vez că-i mai uşor să duşi îanpoi două goale decît să aduşi cu tini 10 pline.

Wăi, dacă vei că la doi metri de tini stă loc pentru foc, cu ketre pimprejiur, aranjat, taman cum să-ţ pui setca, di şi blea îţi trebu numadicât să faşi alături pe iarba verde încă unu? Eu nu înţăleg… lămureşte-mă. Să zică tăţ că tu poţ faşi foc şi să-ţ bată din palme “maladeţ Feghea! gospodar!”. Mudac tu eşti, Feghea, nu gospodar.

Ei şi s faşim noi cu tine Fegea? Şii cuminşior şi fă aşte ca sa-ţ placă şi ţie, şi copchiilor şi nepoţilor. Să nu se prinească aşe că fişior-to s-a duşi cu clasa la padure şi şiniva să-i zică: “Borea! nu-i frumos aşe! Şini te-o învaţat aşe? Tat-to te-o învaţat? Borea, tat-to i-un prost!”



Written by castraveţ

August 13th, 2009 at 2:32 pm

Posted in Amperi neuronali

Tagged with , , ,

4 Responses to 'Gunoi şi oameni de gunoi. Adresare către ei.'

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Gunoi şi oameni de gunoi. Adresare către ei.'.

  1. Da și dacă șeva apu Feghea.. Feghea?

    Feghea

    13 Aug 09 at 20:58

  2. feghea gandon

    “din gunoi va iesi gunoi”

    Nenormalul

    14 Aug 09 at 13:05

  3. cam ashe

    kirpi4

    17 Aug 09 at 14:58

  4. […] Păcat, dar anul acesta se pare că e mai mult gunoi decât în alţi ani: atât la Ţîpova, cât şi prin alte locuri pe unde am fost. Despre aceasta voi scrie un post aparte. […]

    Ţîpova 2009#1

    18 Feb 13 at 21:15

Leave a Reply